Ecologistii nu vor sã accepte cã Jiul, în Defileul Jiului, va fi captat si fauna si flora vor fi, dupã cum sustin ei, distruse. Potrivit unui comunicat remis presei,  „Parcul National Defileul Jiului riscã sã fie distrus de o hidrocentralã care va capta aproximativ 85% din debitul actual al Jiului pe toatã lungimea Defileului. Conform declaratiilor din presã, o parte din amenajarea hidroenergeticã urmeazã sã fie datã în functiune în acest an, desi proiectul avizat în 2003 a fost modificat pe parcurs fãrã notificarea autoritãtii de mediu, lucrãrile continuând în baza acordului de mediu obtinut în urmã cu 14 ani. WWF solicitã urgent interventia Ministerului Mediului si a Gãrzii de Mediu care trebuie sã decidã suspendarea lucrãrilor si reluarea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului”,  se aratã în comunicatul WWF (World Wildlife Fund) Proiectul amenajãrii hidroenergetice din Defileul Jiului presupune captarea Jiului precum si a afluentilor Dumitra si Bratcu. Astfel, proiectul va modifica, asa cum spun ecologistii ce cer ajutorul Ministrului Mediului, ireversibil, peste 30 km în toatã zona Defileului si va duce la o reducere de aproximativ 85% din debitul natural actual al Jiului, de la 19,3 mc/s la 2,6 mc/s. „Proiectul în cauzã a obtinut acordul de mediu în 2003, dar în 2007 România a intrat în UE si de atunci  regulile de mediu au devenit mult mai stricte, iar proiectul nu respectã deloc aceste  reguli. De exemplu studiul de impact din 2002 care a stat la baza emiterii acordului de mediu a fost fãcut fãrã sã fie luate în considerare speciile care depind de râu sau cantitatea de apã necesarã ca acestea sã supravietuiascã. În plus e si arie protejatã”,  mai scrie în comunicatul WWF.

Azi, zona unde se construieste hidrocentrala face parte dintr-un Parc National (din 2005) si un sit Natura 2000 de interes comunitar odatã cu intrarea în UE, unde se aplicã legi europene care protejeazã biodiversitatea si apa. Toate acestea pentru conservarea bogãtiei naturale a zonei: habitate de fag si frasin, habitate ripariene, habitate cu vegetatie lemnoasã si versanti stâncosi, unde trãiesc specii precum ursul brun, râsul, specii de amfibieni, pesti si nevertebrate (racul de ponoare). „WWF solicitã interventia urgentã a Ministerului Mediului si a Gãrzii de Mediu. Proiectele prevãzute în Defileul Jiului vor duce la distrugerea iremediabilã a râului. Interventiile structurale majore incluse în proiect vor avea consecinte semnificative asupra speciilor de plante si animale, asupra peisajului si, nu în ultimul rând asupra continuitãtii longitudinale a Jiului si afluentilor acestuia. Existã elemente noi precum declararea ariilor naturale protejate, precum si  modificãri ale proiectului care ar fi trebuit sa facã încã din 2005 obiectul revizuirii acordului de mediu din 2003”, scriu ecologistii.  Peste 25.000 de semnãturi au fost strânse on-line de ecologistii care nu sunt de acord cu constructia hidrotehnicã din Defileul Jiului. În opinia lor, „33 de kilometri de curs de râu vor dispãrea. Jiul, pe toatã lungimea din defileu, va deveni o amintire. Asta, în conditiile în care lucrãrile sunt în proportie de 90 % finalizate în acest moment.

Diana Mitrache