Transee adevãrate, busturi ale înaintasilor nostri care au luptat pe muntii din Valea Jiului, dar si drapele cu însemne care au fost fluturate pe aceste locuri pot fi vãzute sâmbãtã în Pasul Vâlcan. Administratia din acest municipiu al Vãii Jiului, împreunã cu cadrele militare în rezervã si retragere, pregãtesc ceremonii militare în acest loc ce este marcat de trecerea celor 100 de ani de la luptele ce s-au dat prin munti, pentru eliberarea tãrii.
Toate manifestãrile sunt grupate sub denumirea genericã „De la rãzboi, la Unire”. „În acest an am mai pus acolo încã douã busturi: regele Ferdinand, care a avut o contributie importantã la intrarea României în Primul Rãzboi Mondial, pentru cã el a dat Decretul de intrarea al României în rãzboi si merita aceastã onoare la noi în Pasul Vâlcan, aici unde a avut loc prima spargere a frontului de luptã, pe aceste locuri. Al doilea bust pe care îl inaugurãm este cel al generalului Tãtãrãscu, care a luptat, de asemenea, în Pasul Vâlcan. Vom începe ceremoniile cu o primire a raportului, vom avea organizat un careu cu un pluton de militari de la Gorj si Politia localã de la Vulcan si ofiteri în rezervã si retragere din Gorj, Dolj, Mehedinti, Sibiu si Hunedoara”, a precizat Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan. Centenarul Primului Rãzboi Mondial va fi marcat prin locul prin care au trecut trupele ce au luptat si ceremonialul militar va fi completat de cel religios. „Vom sfinti cele douã busturi, vom depune coroane si jerbe de flori si vom primi cele 12 drapele de luptã care au fost ale regimentelor ce au luptat în Pasul Vâlcan si vom încheia cu un spectacol de muzicã patrioticã”, a conchis primarul. Ceremoniile au loc în Pasul Vâlcan, sâmbãtã, începând cu ora 11,oo, iar cei interesati pot urca în munte pentru a lua parte la evenimente.
Diana Mitrache