Ministrul Toma Petcu s-a întâlnit cu sindicatele din mineritul de huilã si discutiile s-au desfãsurat pe mai multe teme. S-a vorbit despre bani si încadrarea în cheltuieli, despre subventii pentru minele ce rãmân, dar si despre cât vor mai functiona minele din Valea Jiului. Unele puncte ale discutiei au primit aprobarea ministrului, spun sindicatele, care încã mai continuã negocierile. „Am discutat despre renotificarea ce trebuie fãcutã pentru prelungirea activitãtii la EM Lupeni, cu încã un an pe productie si prelungirea lucrãrilor de închidere, pentru Lupeni si Lonea. Apar o serie de probleme, materialul si programul fiind gata, dar apar probleme legate de încadrarea în parametrii financiari. Sunt o serie de depãsiri, ministrul ne-a promis cã o sã ne sprijine”, a precizat Darius Câmpean, presedintele Sindicatului Muntele, care a participat la discutiile de la Bucuresti
Consiliul de Administratie de la CEH s-a întâlnit joi la prânz, iar pe ordinea de zi s-a vorbit si despre aceste aspecte. Acum va trebui sã fie fãcute din nou demersuri la Consiliul Concurentei, pentru a putea fi sustinut financiar întregul plan. Ministrul Toma Petcu, însã, le-a zis minerilor din Valea Jiului cã îi va sprijini, mai ales cã acum minerii negociazã noul Contract Colectiv de Muncã si trebuie gãsitã varianta optimã de buget. „Ne-a spus cã ne va sprijini pentru ca acest buget sã fie lucrativ în cel mai scurt timp, pentru a finaliza si negocierile ”, a adãugat Darius Câmpean. Doru Visan, secretar de stat în ministerul Energiei a discutat, la rândul sãu cu sindicatele la Bucuresti, iar despre SIEG (Serviciu de Interes Economic General, care presupune subventii pentru minele ce rãmân functionale) încã se poartã discutii dure. „În ceea ce priveste SIEG-ul sunt câteva probleme, în sensul cã domnul director Niculescu de la Mintia are o altã abordare. Vedem cu va decurge totul în perioada urmãtoare”, a conchis Câmpean. Membrii C.A. din CEH au luat în discutie si programul de concedieri colective, joi, la Bucuresti, iar deciziile vor fi fãcute publice în perioada urmãtoare. Disponibilizãrile vor avea loc de la minele ce se închid Lupeni si Lonea, pânã la finele acestui an.
Diana Mitrache