Municipalitatea de la Petrosani a primit o parte din bani pentru continuarea lucrãrilor de dezvoltare a domeniului schiabil din Parâng. Este vorba despre suma de 280.000 lei pe care a primit-o administratia localã de la Ministerul Dezvoltãrii pentru a continua lucrãrile. Din fondurile primite se va achizitiona un utilaj.
“În fiecare an am solicitat, cu bun simt, astfel încât sã obtinem ceva si ne-am orientat spre utilaje. Am solicitat bani pentru un snowmobil cu remorcã. Este necesar în Parâng atât pentru transportul tunurilor, cât si eventual pentru rãniti si am solicitat bani si pentru un ratrac. Deocamdatã am primit bani numai pentru snowmobil, dar asteptãm sã primim banii si pentru ratrac. Suma a fost de 280.000 lei. Mai avem nevoie pentru ratrac de încã 10 miliarde (lei vechi-n.r.). Ratractul este un utilaj complex, adaptat numai pentru bãtut zãpada, de asta sunt si preturile mari. Noi când am fãcut solicitãrile am luat preturile medii, nu ne-am dus la utilajele performante care sunt de 3-4 ori mai scumpe. Cu acest ratrac si snowmobil si dezvoltarea care o avem acum am fi gata cu ceea ce înseamnã utilaje de transport sau bãtut pârtiile. Ne este suficient”, a declarat Marian Popescu, city-managerul municipiului Petrosani. Proiectul de dezvoltare a domeniului schiabil din Parâng este realizat în proportie de 20%. Mai sunt necesare fonduri importante pentru cã lucrãrile sã ajungã la final. Municipalitatea de la Petrosani se judecã cu Romsilva de 6 ani. La demararea litigiului, municipalitatea solicita scoaterea din fondul forestier 43 de hectare de teren, iar între timp au rãmas doar 36. Asta înseamnã cã si proiectul va trebui refãcut.
“Mai este foarte mult de lucru. Avem si un proces cu Romsilva, suntem la Înalta Curte, Romsilva este stat în stat. Nu vor sã ne dea 36 de hectare, nu 40, pentru cã între timp s-au mai retrocedat ceva pãduri si pentru 36 de hectare ne judecãm de 6 ani. Trebuie sã ne fie favorabilã sentinta, dar pentru asta trebuie sã reluãm proiectul de la început, cu mãsurãtori si sã ne închidem pe cele 36 de hectare. Tot proiectul trebuie sã se închidã pe 36 de hectare, nu pe 43”, a mai spus sursa citatã.
Dupã ce proiectul va ajunge la final, noile pârtiile din Parâng vor însuma peste 23 de kilometri. Telescaunul TS 3 din masivul Parâng a fost dat în folosintã în anul 2014. Telescaunul TS 3 are punctul de plecare în incinta Hotelului Rusu iar statia de întoarcere în zona unde s-a aflat „Cãsuta din povesti”. Telescaunul TS3 are o capacitate de 1200 turisti/orã si deserveste atât persoanele care viziteazã masivul Parâng cât si schiorii care folosesc pârtiile 2A, 2C si 2B. TS3 are o lungime de 2,2 km, fiind deservit de un numãr de 74 de scaune a câte patru locuri fiecare. Pentru a continua lucrãrile la proiectul de modernizare al zonei turistice Parâng, dupã ce proiectul finantat prin intermediul Guvernului a fost blocat la Ministerului Dezvoltãrii Regionale si Turismului în 2012 din lipsã de fonduri, Primãria si Consiliul local al municipiului Petrosani au decis sã continue lucrãrile, în limita posibilitãtilor proprii ale bugetului local. Pentru a avea banii necesari pentru finalizarea TS3, unul dintre cele mai importante obiective de investitii ale acestui proiect, municipalitatea din Petrosani a contractat anul acesta un credit pentru investitii în valoare de 13 milioane de lei. Lucrãrile de investitie aferente obiectivului “Dezvoltarea domeniului schiabil în zona turisticã Parâng” au început în ultimul trimestru al anului 2010 cu lucrãri de organizare de santier si defrisãri, respectiv, pregãtirea terenului pentru telescaunul TS3 si pârtia 2C.
Monika BACIU