Localnicii au de câstigat de pe urma pelerinilor care merg la Prislop, astfel cã si-au întins tarabele cu flori pe toate drumurile din zonele ce duc cãtre mãnãstire. Încã de dimineatã pe strãzile care duc cãtre mânãstirea de lângã Silvas, din Tara Hategului, florarii îsi asteaptã clientii. Sunt pozitionati strategic, pe toatã strada Mihai Eminescu din Hateg, astfel încât turistilor si pelerinilor le este imposibil sã-i rateze. Vând flori pentru cei care merg pentru a se ruga la Sfântul Ardealului, pãrintele Arsenie Boca, iar afacerea merge bine. „Sunt pelerini care cumpãrã, merge destul de bine. Nu as putea sã mã plâng pentru cã mi-as face pãcate. În timpul sãptãmânii sunt mai putini, însã sâmbãtã si duminicã merge cel mai bine. Florile sunt la acelasi pret ca la piatã si credinciosii sunt scutiti de un drum în plus prin oras”, spune Florin, unul dintre negustorii ambulanti. Concurenta este mare dupã ce s-a aflat cã afacerea merge, astfel cã pânã în satul Silvas întâlnesti câte un florar dornic sã facã un ban.
Pensiunile sunt pline
Nici cei care au pensiuni sau doar locuri de cazare în propriile gospodãrii nu se pot plânge. ”Cu închiriatul nu poti spune cã faci bani ca sã trãiesti, dar e un venit. Plãtesti la impozite, cu curãtenia sau alte lucruri, dar e bine. Cu banii din închiriatul camerelor celor care vin la Prislop, mai pus si eu ceva si îmi tin copilul la facultate. Noi trãim din agriculturã, dacã n-ar fi pãmântul si animalele nu ne-am descurca”, spune un localnic din Silvas. Mormântul pãrintelui Arsenie de la mãnãstirea Prislop constituie azi unul din importantele locuri de pelerinaj din tarã, iar zeci de mii de pelerini au fost mãcar o datã în ultimii ani la cel supranumit Sfântul Ardealului.
Maximilian Gânju