Pentru cã nu au destui ani munciti în subteran, iar la pensie nu pot iesi acum, mai multi angajati ai minei Uricani sau chiar de la Paroseni si-au exprimat dorinta de a pleca la Complexul Energetic Hunedoara. Cele douã unitãti miniere apartin de Societatea Nationalã de Închideri de Mine din Valea Jiului (n.r. SNIM), iar transferul s-ar putea face, doar cã trebuiesc îndeplinite niste conditii.
„Au fost si încã mai sunt discutii în ceea ce priveste o parte a salariatilor SNIM, care mai au mult pânã sã întruneascã cei 20 de ani de subteran, sau încã nu au împlinit 45 de ani. Având în vedere cã, în acest an, la noi se sisteazã activitatea de exploatare, urmând ca în perioada ce vine, activitatea pe subteran sã fie cea de recuperare a utilajelor si echipamentelor, scoaterea lor la suprafatã si punerea în sigurantã a subteranului, cei care mai au 5, 6 sau 7 ani pânã la pensie, gãsesc o optiune în a pleca de la noi cu lichidarea la zi si a se angaja în cadrul CEH”, a spus Petre Drãgoescu, director tehnic SNIMVJ.
Cei care vor sã plece la CEH, ca sã mai lucreze în minã, o pot face. Cum? Ne spun cei care le fac lichidarea. „Printr-o simplã cerere, pe care o înainteazã directorului sucursalei, în care spune cã vrea sã înceteze raporturile de muncã si urmeazã sã îsi facã apoi procedura de angajare în partea cealaltã. Nu mai existã notiunea de transfer”, a punctat Drãgoescu. Societatea de Închideri de Mine Valea Jiului mai are 878 de angajati, iar pânã la finele acestui an vor fi disponibilizati 378 de angajati. Dintre cei care rãmân, dupã data de 31 decembrie 2017, cei mai multi sunt de la suprafatã si ei sunt cei care ar vrea sã se mute la una dintre minele de la CEH, care nu se închid atât de repede.
Diana Mitrache