În rândul functionarilor publici, dar si a primarilor existã de ceva timp o teamã de cãtuse. Sunt acte  pe care nu le mai semneazã nimeni, de frica de a nu fi acuzati de abuz în serviciu sau de alte fapte de naturã penalã.  Primarul orasului Uricani, Dãnut Buhãescu, le-a solicitat parlamentarilor din judetul Hunedoara  implicare. Edilul cere elaborarea unor legi coerente, care sã nu mai lase loc de interpretare.

“Asteptãm câteva legi, legea lobby-ului, pentru a nu putea fi confundat traficul de influentã cu interesul nostru pentru a avea o relatie extraordinarã cu mediul de afaceri pentru a dezvolta localitãtile. Primarul trebuie sã fie cum este un primar în Anglia, Franta, trebuie sã aibã libertate de miscare, în conditiile legii, sã nu fie, din pãcate, în spatele unor legi fãcute prost, sã fie acuzat la tot pasul  de tot felul care sunt interpretabile dupã bunul plac al unora sau altora”,  a spus Dãnut Buhãescu, primarul orasului Uricani.

Primarul a fãcut referire si la Legea Justitiei. Acesta a adus în discutie controversata ordonantã 13, care mai apoi a fost abrogatã, la presiunea strãzii.  “Legile justitiei,  cu mult, curaj trebuie abordate pentru cã si noi, în administratiile locale suntem destul de vulnerabili, nu în sensul onoare, cinstii, ci în  sensul în care a fost OUG 13, miile de oameni din servicii si manipularea celor din vârf s-a reusit ca  populatia sã fie dezinformatã. Trebuie sã existe, în legislatie, abuzul în serviciu, dar cu termeni corecti si cinstiti, asa cum sunt interpretate în tãrile din Occident”,  a mai spus edilul.  În multe institutii de stat, functionarii publici se tem sã mai semneze acte, tocmai de frica de a nu fi acuzati de abuz în serviciu.

Monika BACIU