Mirosuri absolut insuportabile sunt degajate de la deponeul temporar din Petrosani, iar asta pentru cã abia acum, când temperaturile sunt foarte mari, se face transportul deseurilor menajere.  Oamenii care locuiesc în zona Dâlja, ca si cei care sunt în Colonia din Petrosani s-au plâns de duhoarea rãspânditã acum în plinã varã, de cãtre cei care lucreazã ziua acolo. Nu se poate noaptea, spun cei care administreazã deponeul temporar, pentru cã noaptea deseurile nu pot fi transferate la Bârcea Mare, deponeul fiind închis.

Primarul din Petrosani, Tiberiu Iacob Ridzi spune cã procedura va mai dura ceva timp. „Este un disconfort major, pentru cã se carã din gunoiul de acolo, acum. Am discutat cu cei de la Pregoterm Vulcan, care mi-au spus cã ei, zilnic, duc între 5 si 10 masini la Bârcea. Pânã  ce se terminã aceastã  operatiune, va mai fi acest disconfort. Ne pare rãu…”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani. Deponeul a fost gândit initial sã functioneze maxim pânã în luna ianuarie a acestui an, însã, bâlbâielile legislative care au vizat deponeul din Bârcea  Mare au întârziat nepermis de mult aceastã procedurã, care, acum se desfãsoarã  la temperaturi de aproape 30 C. Autoritãtile locale din Petrosani au cerut sprijin la Consiliul Judetean, pentru ca lucrurile sã se miste  mai repede, date fiind temperaturile extrem de ridicate. Totusi, Mircea Bobora, presedintele CJH recunoaste cã de câteva  zile nimeni nu mai miscat nimic acolo.

„Într-adevãr, de joia trecutã, nu a fost, din informatiile mele, transportatã nicio cantitate. Am luat legãtura cu primarul Gheorghe Ile si cei de la Pregoterm, miercuri voi avea si o discutie cu ei. Sper ca, în cel mai scurt timp, nu vã pot da un  termen, voi revigora  activitatea de transport a deseurilor depuse temporar la Petrosani. Vor fi  transportate la Bârcea”, a declarat Mircea Bobora, presedintele C J H. Pânã când presedintele va revigora activitatea, revin si temperaturile mari, iar disconfortul este pe mãsurã.

Diana Mitrache