A parcurs peste 120 de kilometri în mai putin de 24 de ore, pe vânt care bãtea cu peste 100 kilometri/orã pe anumite portiuni. 31 de sportivi au luat startul într-o cursã epicã – 1,138 km de aventurã de la Salzburg la Monaco, doar pe jos sau cu parapanta.
Sub norii densi si amenintãtori ai Salzburgului, 31 de sportivi din 20 de tãri au luat duminicã startul într-o cursã care le va testa la maxim limitele – cea de-a opta editie a Red Bull X-Alps. Care este misiunea lor? Sã ajungã la Monaco în cel mai scurt timp posibil, cu parapanta sau pe jos, pe un traseul bine stabilit, în care trebuie sã atingã opt puncte obligatorii din sapte tãri.
Primul punct care a trebuit atins a fost vârful Gaisberg de 1,287m, în apropierea Salzburgului, unde Toma a ajuns al doilea, cu sapte minute mai târziu decât primul sportiv, germanul Sebastian Huber. Urmãtorul punct este situat pe vârful Triglav, din Slovenia, la 157 km sud fatã de primul punct.
Cum vremea a fost ploioasã, concurentii au fost nevoiti sã ia cãrãile muntilor la picior, în unele zone chiar sã apeleze la abilitãtile lor de alpinisti si alergãtori de andurantã. Toma Coconea, alãuri de suporterul sãu, Adrian Miclea, au decis sã-si foloseascã Nigh Pass-ul chiar din prima noapte de concurs. Acesta le-a dat posibilitatea sã meargã pe parcursul întregii nopti, însã fiecare concurent are un singur Night Pass în competitie, mai putin câstigãtorul Prologului, care a mai primit unul în plus.
“Am profitat de vremea rea si de calitatea mea, aceea de a alerga, chiar si în conditii extreme. Tinta noastrã a fost sã trecem de Lacul Kolnbreinspeicher, o zonã foarte periculoasã si greu accesibilã. Am reusit sã trec în jurul orei 2 AM de aceastã zonã vitregã, fiind singurul care s-a încumetat sã parcurgã traseul, mai ales cã vântul bãtea cu peste 100 km/h. A fost o noapte grea, am parcurs peste 120 km, însã sper sã ajung astãzi într-o zonã unde vremea aratã mai bine pentru zbor. Dacã voi reusi, voi fi singurul atlet care va putea zbura astãzi si avansul ar putea fi considerabil”, a spus Toma la prima orã a diminetii.
Toma Coconea, de douã ori mai rapid decât estimãrile GOOGLE MAPS
Dacã verificãm Google Maps timpul mediu pentru a parcurge distanta dintre Gaisberg si satul St Johann din Pongau este de 13h16min. Toma a parcurs aceastã distantã în aproximativ sapte ore, cu cinci ore mai rapid decât o persoanã normalã. Românul a alergat cu aproximativ 9 km/h. Dacã am parcurge aceeasi distantã cu bicicletã, am parcurge-o în 4h28min, conform Google Maps. Am fãcut aceste comparatii pentru a întelege mai bine cam cât de repede aleargã Toma Coconea, românul care detine în acest moment si recordul de alergare într-o singurã zi la Red Bull X-Alps – 140 km. Îl va depãsi astãzi?
Andreea Mitrache