Valea Jiului a devenit, începând cu cea de-a doua jumãtate a secolului al XIX-lea, o zonã cosmopolitã, în special, datoritã importului de fortã de muncã. Fortã de muncã necesarã punerii pe picioare a industriei miniere.
Printre muncitorii de diverse etnii, veniti din toate colturile Imperiului Austro – Ungar, s-au numãrat si italienii care au lucrat la construirea cãii ferate care lega Simeria de Petrosani. Acestia au reusit sã-si conserve identitatea timp de douã secole, dovada acestui lucru fiind existenta Asociatiei Emigrantilor din Bellunesi „Jiu – Piave”, alcãtuitã din descendentii italienilor sositi în România în cãutarea unei vieti mai bune.
Dupã aproape 150 de ani, de la sosirea italienilor în „Valea Plângerii”, la initiativa urmasilor acestora din Belluno, în colaborare cu reprezentantii Asociatiei „Bellunesi nell Mundo – Jiu – Piave”, au fost parafate actele de înfrãtire dintre localitãtile Ponte nelle Alpi si Petrosani. Asociatia etnicã voluntarã din Valea Jiului a fost constituitã în 1991 si are în componentã, mai ales, descendenti ai italienilor proveniti din regiunea Veneto. Importanta acesteia constã, în principal, în mãrturiile istorice referitoare la evolutia zonei, din punct de vedere etnic. Afiliatã Asociatiei „Emigrati Bellunesi” din Italia, „Familia Emigrantilor Bellunesi Jiu – Piave” are ca tel „întãrirea raporturilor dintre descendentii italienilor, recuperarea limbii italiene si a dialectului originar, deschiderea unui canal permanent de dialog între bellunesii din judetul Hunedoara si cei din regiunea din care au venit, gãsirea si reintegrarea tuturor descendentilor italieni de origine bellunesã actualmente rezidenti în România”.
Au fugit de sãrãcie
Istoria emigrantilor italieni în Valea Jiului începe în urmã cu aproape douã secole, atunci când, împinsi de sãrãcie, acestia si-au pãrãsit locurile natale, ajungând si în România. Aici, erau la mare cãutare dulgherii, tâmplarii, zidarii sau muncitorii specializati în construirea de poduri sau alte edificii. În Valea Jiului tocmai începuse exploatarea cãrbunelui iar mâna de lucru era insuficientã pentru intensa activitate industrialã preconizatã a lua amploare aici. Nu de alta, dar, bãstinasii din zonã (momârlanii) refuzau sã se angajeze la minã. Din acest motiv, a devenit imperios necesarã aducerea de muncitori din alte zone ale Imperiului. Asa au ajuns aici si italienii (cei mai numerosi fiind cei din provincia Belluno) atrasi de câstigurile ce puteau fi obtinute din minerit dar si din activitãtile conexe. Adicã exploatarea lemnului si dezvoltarea infrastructurii (italienii au luat parte activã la construirea Defileului Vãii Jiului dar si a cãii ferate ce lega Petrosaniul de Simeria). Conform unui recensãmânt din anul 1870, efectuat imediat dupã demararea exploatãrii cãrbunelui, în Valea Jiului, din 12.671 de locuitori, 994 erau italieni. Adicã aproape 10%…
O bunã parte a italienilor „transferati” în Valea Jiului, în perioada 1868 – 1896, a lucrat la calea feratã Simeria – Petrosani. Construirea acesteia a demarat în primãvara anului 1868, inclusiv cu pietre din zidul cetãtii dacice de la Bãnita, fiind datã (provizoriu) în exploatare pe data de 18 august 1870. Pentru realizarea lucrãrilor a fost nevoie de zidari si cioplitori în piatrã calificati, specialisti în aceastã activitate fiind tot italienii. Din acest motiv lucrãrile au fost luate în antreprizã de Martina Giovanni care a adus din Italia încã 3.000 de oameni. Acestia s-au instalat, în special, în Bãnita si Merisor. Multi dintre ei nu au mai revenit acasã, alegând sã rãmânã în Valea Jiului, unde au avut o contributie importantã si la realizarea altor constructii reprezentative pentru Petrosani (în special).
Venirea masivã a muncitorilor strãini, nu doar a italienilor, a schimbat, pentru totdeauna, componenta etnicã a populatiei din Valea Jiului. În prezent, însã, numãrul italienilor a scãzut simtitor, cei mai multi dintre ei devenind români.
Maximilian Gânju
