Nici paza unitãtilor miniere – un contract generos pentru care se dã încã o bãtãlie crâncenã – sau a altor obiective mai mult sau mai putin strategice, dar nici transportul valorilor, ori escorta VIP nu au salvat societatea Axis Corporate Security de executarea silitã.
Dupã doar câtiva ani de al functionare, firma reprezentatã de Ionut Rudeanu – ginerele fostului ministru de Interne Vasile Blaga – este în executare silitã.
Datoriile acumulate la bugetul de stat sunt de 1.073.865 de lei, societatea fiind pe locul 46 la nivel judetean în ceea ce priveste valoarea creantelor.
Înfiintatã în 24 Aprilie 2009, firma are sediul în Deva si figureazã la pozitia 784 pe lista Ministerului de Interne care cuprinde firmele ce au obtinut, pânã la data de 31.03.2010, licentã de functionare în domeniul pazã si protectie, licentã luatã de altfel la scurt timp dupã ce a fost înfiintatã.
Axis Security este, de fapt, firma care a lãsat fãrã contract cu Compania Nationalã a Huilei Petrosani un alt mare datornic la bugetul de stat, Protector International SRL, aflatã acum în faliment si cu datorii ce depãsesc 35 de milioane de lei.
De fapt, cei de la Protector sunt pe primul loc la nivelul judetului Hunedoara ca volum al creantelor acumulate, urmati îndeaproape de cei de la Ateliere Centrale, cu peste 32 de milioane de lei datorii la bugetul de stat. Pe locul 3 se regãseste Ferom Ass SRL, cu aproape 20 de milioane de lei datorie, urmati de MINVEST Deva, cu 18,87 milioane de lei.
Pe lista oficialã publicatã de DGFP Hunedoara se aflã majoritatea societãtilor de interes local, care se dovedesc neputincioase în a administra patrimoniul mostenit si relatiile comerciale cu populatia, care continuã sã acumuleze datorii, fie cã vorbim despre societãtile furnizoare de agent termic, ori cele de gospodãrire publicã. Sumele pe care acestia le datoreazã la bugetul de stat sunt extrem de greu de recuperat si cei mai multi dintre datornici sunt în faliment, în insolventã, ori nu au bunuri care sã poatã fi valorificate.
Carmen Cosman