Cateva sute de tineri din Petrosani au iesit in cursul saptamanii trecute, in strada, pentru a protesta impotriva presedintelui Traian Basescu si a Guvernului Boc. Cei mai multi dintre acestia au cerut ca Miron Cozma sa vina in Valea Jiului pentru a-i duce in Capitala.
Umbra lui Miron la Petrosani
Tonul protestelor de la Petrosani a fost dat, saptamana trecuta, de catre studenti, pe saiturile de socializare, iar la ora stabilita pentru mitingul din centrul localitatii, s-au adunat cateva sute de persoane. Studentii au transformat imediat protestul intr-un mars de cativa kilometri, prin toata localitatea, astfel ca au reusit sa scoata din case aproape 700 de persoane, in special tineri, cu totii nemultumiti de actuala situatie din tara. Printre clasicele lozinci impotriva presedintelui si a sefului guvernului, una a atras atentia, atat a celor care priveau de pe margine protestul, cat si, fortelor de ordine. Tinerii au scandat aproape tot timpul „Minerii si Valea si-au pierdut rabdarea!” dar, mai ales, „Cozma unde esti, sa ne duci la Bucuresti?”. „Cred ca un lider ca Miron Cozma ar fi potrivit pentru a atrage atentia asupra nemultumirilor noastre. Sigur, nu vorbim despre o mineriada, noi suntem impotriva violentei si se vede acest lucru si acum.
Vorbim de un lider ca Miron Cozma care sa aiba curaj si autoritate”, a spus unul dintre participantii la protest. In peripluul lor prin toate cartierele municipiului, tinerii au fost pasnici si chiar extrem de ordonati, chiar daca n-au avut un lider in fruntea lor. Desi coloana de protestatari se intindea pe cateva sute de metri, toti au marsaluit doar pe trotuar, ceea ce i-a mirat inclusiv pe jandarmii care i-au insotit. Tinerii au anuntat ca vor protesta in fiecare seara pana cand actualul guvern dar si presedintele vor demisiona.
Cozma nu are voie sa „calce” prin Petrosani
Chiar daca protestatarii si l-ar fi dorit in fruntea lor pe fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, acesta inca, mai are interdictie de a intra in municipiul Petrosani dar si in Capitala, din cauza mineriadelor din 1991 si 1999, pentru care a si fost trimis in puscarie. Pedeapsa complementara dictata de judecatori va expira abia catre finalul acestui an. In plus, anul trecut, Miron Cozma s-a ales cu un dosar penal exact pentru ca ar fi incalcat interdictia de a intra in Petrosani dar a fost scos de sub acuzare. „Luceafarul huilei” a venit in februarie 2010 in Valea Jiului pentru a participa la funeraliile celor cinci victime ale tragediei de la Mina Uricani. La plecarea din Vale a fost oprit in Defileul Jiului pentru un control de rutina, iar politistii au considerat ca a fost incalcata interdictia. In cele din urma Miron Cozma a demonstrat, cu documente, ca totul a fost o eroare si zona tranzitata nu apartine de municipiul Petrosani.
Mircea Nistor