Sunt 300 de locuri de parcare si peste 11.000 de masini, asa cã deocamdatã, nu vor fi concesionate locurile de parcare în Petrosani. Consilierii PSD si ALDE s-au opus, în principiu, regulamentului întocmit si au venit cu o serie de motivãri.
Unele au vizat lipsa parcãrilor amenajate, altele au vizat puterea de cumpãrare a celor care ar putea concesiona, fiindcã au bani, mai multe locuri, iar altii au spus cã locul de parcare nu este al celui care l-a concesionat, exclusiv. „Nu consider cã, dacã am concesionat acel loc de parcare, acela ar trebui sã îmi apartinã mie 24 din 24, 7 din 7 zile. Consider cã, spre exemplu, cum stau eu lângã o scoalã, într-un anumit interval orar, de la 9,00 la 17,00, ar putea sã vinã si alti pãrinti sã parcheze. Sau în alte zone cum ar fi cabinetele medicale situatia este similarã. O sã se creeze, în plus, mari diferente, vis a vis de cât se va plãti în zona centralã, fatã de Cartierul Aeroport, unde nu este asa de aglomerat si va fi mai usor sã obtii un loc de parcare. Cred cã problema trebuia pusã, de maniera în care, dacã ai vãzut cã sunt foarte multe persoane care spun cã nu au unde sã parcheze, sã faci parcãri, în primul rând. Si aici, însã, vor fi critici, deoarece, sã faci parcãri, înseamnã sã renunti la anumite spatii verzi”, a spus Dorina Nitã, consilier ALDE la Petrosani, motivând care sunt punctele sale de vedere.
Hotãrârea de consiliu, care cuprindea regulamentul de concesionare nu a trecut si acum aceasta ar putea fi refãcutã în totalitate, ori se va renunta la ideea concesionãrii locului de parcare. Primarul Tiberiu Iacob Ridzi spune cã ia în considerare revizuirea proiectului, dar asta numai dupã ce va discuta cu majoritatea PSD- ALDE, pentru cã nu mai riscã încã o respingere. „Proiectul pe care eu l-am propus cu concesionarea parcãrilor din Petrosani nu a trecut, pentru cã majoritatea PSD – ALDE a fost împotriva acestuia si, practic, acest proiect a cãzut, desi, din punctul meu de vedere era benefic, inclusiv financiar, pentru cã, din banii pe care noi i-am fi colectat, puteam sã amenajãm alte parcãri. Probabil cã o sã revizuiesc proiectul si o sã îl reintroduc pe ordinea de zi, dar dupã ce mã voi consulta cu cei care l-au respins”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani. Parcãrile din Petrosani ar fi putut fi concesionate în urma unei licitatii cu strigare, însã, deocamdatã s-a renuntat la acest proiect, pentru cã preturile ar fi putut sã urce nejustificat, dat fiind faptul cã sunt foarte putine locuri amenajate. Soferii vor parca în continuare pe locurile pe care le gãsesc libere, fãrã sã plãteascã pentru asta si fãrã sã aibã vreo pretentie, iar locuri în plus de parcare vor fi construite, dacã se vor gãsi fondurile necesare.
Diana Mitrache