Incendiile de vegetatie s-au întins de la Pui si pânã în apropiere de Hateg, focul fiind întretinut de vântul puternic care a bãtut pe tot parcursul zilei de sâmbãtã. Au prins câteva zile cu soare în care pãmântul s-a uscat si au trecut la incendierea miristilor. Proprietarii de pãsuni sau cei care le arendeazã aleg aceastã solutie de a le curãta, pentru cã este ieftinã si fãrã efort, în ciuda pericolului. Desi metoda este ilegalã, oamenii nu renuntã la obiceiul lor, iar de cele mai multe ori focul scãpat de sub control ajunge sã distrugã si pãdurile din apropierea terenurilor. Astfel, ieri, zeci de pompieri si voluntari se luptau sã stingã incendiile de vegetatie uscatã de pe raza comunei Pui. Mai multe hectare de pãsune din zona Pui si pânã aproape de Hateg, au fost mistuite de focul care s-a extins cu repeziciune din cauza vântului puternic. Deoarece zona este inaccesibilã autospecialelor pompierilor, pentru stingerea focului echipele de interventie au folosit sape, mãturi si lopeti. Si în anii trecuti, în aceeasi zonã, hectare întregi au fost mistuite de flãcãri dupã ce localnicii au pus foc pentru a le curãta de vegetatia uscatã.
Maximilian Gânju