25 mai 1975. Pe vechea arenã din centrul Petrosaniului (construitã în 1924) se disputa meciul de primã divizie, Jiul Petrosani – Politehnica Iasi. În minutul 14, din ”subteranul” tribunei I se ridicã limbi de foc, arbitrul Gheorghe Limona observã, opreste jocul si evacueazã terenul. Apoi, spectatorii (în jur de 6.000) observã si ei nenorocirea, pãrãseau tribuna, retrãgându-se în partea opusã, la tribuna a II-a, dinspre Cartierul ”Dimitrov” (Carpati).
În 30 de minute, dispare mistuitã de flãcãri tribuna care fusese gazdã bunã timp de o jumãtate de veac tuturor celor care veneau la meciurile Jiului.
Jiul a jucat în continuare pe vechiul stadion (actualul Parc ”Carol Schreter”), cu o tribunã a II-a acoperitã de lemn si carton asfaltic încã vreme de sapte ani, echipa chiar atingând o cotã de vârf în editia 1976-77, când a ocupat locul 5 în Divizia ”A”, cu o generatie de 24 de karate (Cavai, Bãdin, Ciupitu, Coco Deleanu, Gigi Multescu, Augustin, Tr. Stoica, Bucurescu, Dumitrache, Sãlãgean, Stoichitã), jucând chiar o finalã de Cupa Balcanicã!Între timp, s-au demarat lucrãrile pentru ridicarea unui nou stadion, locul fiind identificat în lunca Jiului de Est, în apropierea dealului de la Dâlja.
Ultimul meci pe vechiul stadion a fost pe data de 9 iunie 1982 (12.000 de spectatori!), Jiul – Universitatea Craiova 1-0, gol Ioan Varga (min. 50), dintr-un sut-centrare din apropierea liniei de corner! Operatiunea de ”tãrusare” a noului stadion a început în anul 1978, printre primii muncitori care au ”bãtut” primul tãrus fiind seful echipei de dulgheri, Gheorghe Doca, de la I.C.M.M. (Intreprinderea de Constructii si Montaj Minier) Petrosani. Noul obiectiv sportiv se va întinde pe 9 hectare, schema de start prevãzând trei terenuri gazonate de fotbal, unul de zgurã, 6 terenuri de tenis de câmp, tribune de 20.000 locuri (pe 2.100 gradene), dintre care 8.000 acoperite (cu 18 stâlpi de sustinere ai copertinei), vestiare pentru toate sporturile, saunã, bazin, salã de fortã, cabinã de transmisii, restaurant, spatii de cazare peste 70 sportivi, tot acest complex urmând a fi ridicat pe locul unor câteva case momârlãnesti si a unor fânete.
De conducerea lucrãrilor, din partea ”organului de partid” se ocupa ”tovarãsul” Ion Mischie, el fiind secretarul Consiliului Popular al municipiului Petrosani.
Lucrãri prin muncã patrioticã
Iatã ce declara la vreme de primãvarã, în 1982, Ion Mischie, cel care superviza bunul mers al lucrãrilor la complexul sportiv: ”Multe dintre lucrãri au fost executate prin muncã patrioticã (n.n. fãrã a fi plãtitã în niciun fel…), valoarea lui ridicându-se la 10.000.000 lei. Au venit sã lucreze oameni ai muncii si elevi de la Uricani pânã la Petrila. S-au evidentiat colectivele de oameni ai muncii de la intreprinderile miniere Petrila, Lonea, Aninoasa, Dâlja, Bãrbãteni, Preparatia Coroesti, sectia de mobilã Livezeni, I.G.C.L., I.U.M.P., I.R.I.U.M.P., T.C.H., Liceul Industrial Petrosani.
Cei mai harnici au fost cei de la ICMM Petrosani, în frunte cu maistrul Petcu Iorga (n.n. care avea sã devinã si primul administrator al complexului) si muncitorii Alexandru Ioncelescu (fierar-betonist), Francisc Nistor, Ion Sighiartãu, Sofronie Safta, Vasile Luca, Vasile Udrea, Vasile Rache, Geza Kocze (zidari), Dumitru Balea (sudor), Oscar Lengyel, Ion si Maria Moldovan (vopsitori si zugravi), Gheorghe Abraham (betonist), Dumitru Bârlad (lãcãtus-montator), Ilie Ion (macaragiu), Tudor Cãmãrãsescu (buldozerist), Petre Oprea (excavatorist), Iosif Itam, Constantin Floroiu, Stefan Pricop, Gheorghe Dãiescu (soferi).
Nu trebuie omis nici inginerul Aurel Popa de la Institutul de Proiectãri Hunedoara (I.P.H.), cel care a coordonat echipa de proiectanti, arhitecti, constructori si instalatori care au realizat un adevãrat templu al sportului, cum putine erau la vremea aceea în România. Mii de oameni au muncit într-un interval de patru ani (1978-1982) pentru a putea pune în circuit o asemenea bijuterie arhitectonicã, durabilã, sã foloseascã în timp generatiilor ce urmau sã contribuie în plan national la prestigiul Vãii Jiului.
Dupã patru ani de muncã, toatã lumea astepta momentul inaugural. El fusese fixat pe data de 1 august 1982.
Genu TUTU
