„Alte trei surori” – premierã la Petrosani

O nouã premierã are loc, la finele acestei sãptãmâni la Teatrul Dramatic I.D Sîrbu din Petrosani.  Sâmbãtã, la premierã si duminicã, de la ora 18,00, piesa „Alte trei surori”, îi are în prim-plan pe Adelin Ilie, Irina Radu Bodea, Simona Codreanu si Corina Visinescu, iar coregrafia este semnatã de Victoria Bucun, pe care o stim de la „Dansez pentru tine”, cea care a recunoscut cã, la Petrosani a sosit cu teamã si cu gândul cã vine spre un loc tare îndepãrtat si s-a acomodat atât de bine, încât acum parcã a fost aici dintotdeauna.

„Pentru mine a fost foarte departe Petrosaniul, dar, din prima zi, am avut un sentiment cã stau aici de un an. A fost o stare foarte ciudatã. Pentru prima datã, am pãtit asa ceva. Sã vin si, dupã o zi lungã, lungã, a doua zi, când ne-am reîntâlnit, sã  zic cã stai! cã parcã a trecut foarte mult timp!  Si era doar o singurã zi. Ne-am legat asa din prima si echipa este foarte bunã. Fetele si un bãrbat, ca Adelin, fac o echipã frumoasã si completatã cu  Lucian Moga, cel care face, nici nu pot sã zic lumini, ci mai degrabã un tablou, care respirã încontinuu. E minunat, o sã vedeti la premierã!”, a spus coregrafa  Victoria Bucun.

Va fi un spectacol cu zâmbete, muzicã bunã, coregrafie, lumini si bunã-dispozitie. „Spectatorii care vin, trebuie sã stie cã viata e frumoasã, dacã o sã credem cã mâine suntem fericiti. Vor vedea scene din viata unor surori, care vor sã ajungã undeva unde, cred ele, cã vor fi fericite, iubite si împlinite”, a fost, pe scrut, prezentarea piesei, fãcutã de regizoarea Antonella Cornici.

Trupa de actori a fãcut front comun si cu regizoarea piesei de teatru, care, la rândul sãu, s-a arãtat extrem de încântatã de munca în echipa de la Petrosani. „Eu sunt pentru prima datã aici si e asa un sentiment ciudat. Nu l-am mai avut. Am venit acum 3 sãptãmâni si, dupã 3 zile, mi se pãrea cã îi cunosc de o viatã. Cred cã este un lucru bun. M-am atasat de locul acesta. De ei, nu mai vorbesc, cã nu ai cum sã nu îi iubesti, dacã lucrezi cu ei tot  timpul. Si sã stiti cã a fost un cantonament greu, 3 sãptãmâni, 10 ore pe zi, infernal, dar s-au dus pânã la capãt foarte bine si îi iubesc pentru asta”, a conchis Antonella Cornici.

Sâmbãtã este premiera spectacolului de la orele 18,00, iar duminicã spectatorii sunt asteptati la aceeasi piesã, tot de la orele 18,00.

Diana Mitrache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.