Agentia Nationalã de Reglementare în Domeniul Energiei a demarat o anchetã privind pretul energiei electrice. Pretul pe bursã a energiei electrice a stabilit un record absolut. Cu 650 de lei se tranzactioneazã MWh, iar ANRE vrea sã afle ce a dus la cresterea pretului.

„Sunt raportate douã tranzactii suspecte. ANRE este în discutii în acest moment cu Consiliul Concurentei pentru a analiza aceste tranzactii. Presedintele ANRE a luat legãtura cu cei de la Consiliul Concurentei ca împreunã sã desfãsurãm o investigatie în legãturã cu aceste contracte. Sunt doar suspiciuni momentan. Nu avem nicio confirmare. Bursa este liberã si acolo se întâlneste cererea cu oferta, din acest motiv avem nevoie de ajutorul Consiliului Concurentei”, potrivit ANRE.

Existã zvonuri potrivit cãrora declaratia ministrului Energiei privind stocurile reduse de cãrbune au dus la cresterea artificialã a preturilor energiei electrice.  “Am observat o proastã pregãtire a perioadei de iarnã de cãtre fostul Guvern. La Complexul Energetic Hunedoara avem 30.000 de tone, cu un consum de 6500 de tone de cãrbune pe zi. Asta înseamnã maxim o functionare de 4 zile. Am cerut asigurarea unor stocuri mai mari la cãrbune la centrale. Pentru a stabili cum s-a ajuns aici am dispus Corpului de Control verificãri la cele douã Complexe energetice si la Ministerul Energiei. Suntem pusi într-o  situatie limitã de cãtre cei din guvernarea anterioarã”, a spus Toma Petcu în sedinta de guvern.

Potrivit programului de iarnã elaborat de fostul guvern, CEH ar fi trebuit sã aibã pe stoc 163.000 de tone de huilã. A fost emisã hotãrârea de Guvern privind aprobarea  programului de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea functionãrii în conditii de sigurantã si stabilitate a Sistemului Electroenergetic National în perioada 15 noiembrie 2016 – 15 martie 2017, iar Complexul Energetic Hunedoara se aflã la mentiuni speciale. Societatea trebuie ca pânã la data de 15 noiembrie sã detinã 163.000 de tone de huilã “la care se adaugã stocurile necesare pentru îndeplinirea obligatiilor izvorâte din Hotãrârea de Guvern nr.138/2013 privind adoptarea unor mãsuri pentru siguranta alimentãrii cu energie electricã, cu modificãrile si completãrile ulterioare”.

În acest sens, corpul de control al ministrului Energiei s-a aflat la Complexul Energetic Hunedoara, iar rezultatul verificãrilor urmeazã a fi fãcut public.

Monika BACIU