Minerii aflati în greva foamei, dar si alti sindicalisti si conducerea Complexului Energetic Hunedoara, reprezentatã prin Mihael Melczer, director general si Petre Nica, director general adjunct, au încheiat un protocol cu reprezentantul Consiliului de administratie, Bogdan Stãnescu, dupã 6 ore de negocieri si în cea de a 6-a zi de greva foamei.
Bogdan Stãnescu a acceptat dialogul cu minerii care au protestat pentru 5 puncte de revendicãri, cel mai important fiind cel în care se cerea aprovizionarea cu cele necesare pentru activitatea din subteran. Potrivit protocolului încheiat luni seara, productia din zilele de 4, 5 si 6 ianuarie de la mina Lupeni va fi recuperatã, dupã ce minerii au întrerupt activitatea spontan, ca sã îsi cearã drepturile. Tot în protocol se aratã cã Întreruperea Temporarã a Activitãtii, acea ITA de care s-a vorbit ca mãsurã de redresare economicã va fi rediscutatã, mai ales cã vremea geroasã impune mai mult cãrbune.
Un alt punct de pe lista de revendicãri era dat de renuntarea la transferul personalului de la Preparatia Coroiesti la mina Lupeni, minã ce se va închide, însã, în urma protocolului semnat luni, angajatii de aici au primit o razã de sperantã. Cei mai multi nu sunt încã la vârsta de pensionare, asa cum a spus liderul lor Dorin Vezure, care a stat 6 zile în greva foamei, iar acum au primit asigurãri cã, si dacã mina Lupeni se va închide, „se agreazã chiar încheierea unui protocol care sã prevadã ca în situatia în care EM Lonea si EM Lupeni nu vor mai intra pe rpogram de închidere, salariatii se vor reîncadra la Prest Serv”.
Nu s-a spus nimic despre demisia, ori demiterea conducerii CEH, acesta fiind un alt punct al protestelor de la CEH. Evaziv, în protocolul încheiat luni seara, se aratã cã „reprezentantii organizatiilor sindicale au solicitat demisia sau demiterea conducerii CEH, din cauza ineficientei manageriale, fundamentate pe rezultatele din ultima perioadã de timp si din cauza nerespectãrii CCM, care a fost semnat si asumat, atât de conducere, cât si de sindicate. Din cadrul conducerii CEH, domnul director general adjunct Petre Nica si-a asumat acest CCM din postura de semnatar din partea sindicatelor”. Nu se precizeazã, însã, dacã va fi demis, ori nu, sau dacã îsi va da demisia.
Diana Mitrache