Se stie ca nedeile, la inceputuri, aveau de fapt rolul de targuri. „Nedeile erau un fel de targuri de inaltime si in acelasi timp un fel de sarbatori cu prilejul carora locuitorii se adunau tocmai sus pe munte: in Jigor, in Jigorel, in Ponoraci, in Comarnic, la un fel de petrecere in natura si la schimb de produse. (…) Cu timpul nedeile si-au pierdut rolul economic in dauna sarbatorilor propriu-zise, coborand in satele comunei” – afirma Ioachim Lazar si Ion-Pilu Tamas in Monografia comunei Baru Mare.
Aceasta nu inseamna ca nu au existat sau nu exista si targuri pur si simplu, fara nedeie, in sate. De exemplu, la targul de armindeni din Pui, se puteau procura cele necesare pentru munca in anul care incepea.
Atestarile rolului de targuri al nedeilor sunt numeroase, ca de exemplu afirmatiile lui Nicolae Dunare in Arta populara din Valea Jiului, pag. 56: „Un prilej important de transmitere a unor valori estetice l-au constituit „nedeile” (…), targurile traditionale de tara cu o functie economica si sociala remarcabila, in acelasi timp prilejuri de schimb de productii artistice, deoarece luau un caracter de adevarata expozitie etnografica vie, intrunind productiile artistice ale unor zone foarte diferite, odata cu un belsug de unelte si obiecte de uz casnic, aduse spre vanzare si schimb in natura.
In Valea Jiului – ca si in zonele etnografice inconjuratoare – in fiecare grup de sate nedeile se succedau in ordine cronologica. Nedeile aveau loc pe munti si in sate ca petreceri intersatesti traditionale, initial in aceeasi zi cu targul de tara cel mai important din cursul anului, iar mai tarziu concomitent cu hramul bisericii respective. (…) Astfel, in raza Uricanilor, ultimele nedei pe munte de proportii mai mari au avut loc in 1945, iar la Nedeia de pe muntele Dealul Mare (Masivul Retezat) si de pe muntele Coarnele (masivul Valcan) in 1946. acest fel de nedeie s-a mai pastrat doar pe muntele Siglau (masivul Valcan), dar de proportii reduse. (…) Cele mai insemnate au fost asa-numitele „nedei de doua tari”, „nedei de pe inaltimi”, „targuri de fete”, „targuri de doua tari”, ca acelea de pe Parang de la Poiana Miresii, Sesul Nedeii, Poiana Muierii din vecinatatea izvoarelor Lotrului; de pe muntele Nedeia de deasupra Polovragilor, din nordul Olteniei; (…) de pe culmea Galbina din apropierea izvoarelor Jiului Romanesc si din vecinatatea satului Campul lui Neag; sau de pe muntele Sureanu.
Datele cele mai importante pentru tinerea lor erau zilele de Sanziene (24 iunie), Sanpetru, Santilie, Santamarie si Sanmedru. Dintre toate, multa vreme, „Nedeia din Poiana Miresii, targ de doua tari, sarbatoare din pagani, fara calendar… le intrecea pe toate (N.Deleanu), (…)
Nedeile, in special cand cumulau si functia de targuri de tara, tineau doua si chiar trei zile. (…) Organizarea nedeilor pe inaltimi, inclusiv a targurilor de tara pentru oi, vaci, cai, porci, produse pastorale, tesaturi, vase de lut, piese de port, bauturi etc., a fost inlesnita si de structura reliefului acestei zone etnografice in ansamblu. In legatura cu aceasta, G. Vislan a observat ca in Valea Jiului, la „sudul Retezatului, se intind, la inaltimi de peste 1500 m adevarate campii ondulate, cu o suprafata totala cat si a sesului din Tara Hategului”. De aceea nedeile (…) au lasat urme toponimice foarte numeroase, tocmai pe culmile intinse ca niste poiene, pe muntii cu spatele lat.” – afirma tot Nicolae Dunare.
Daca targurile de primavara si de vara sunt legate de nedei si de hramurile bisericilor, targurile de toamna sunt, in general, de sine statatoare.
De asemenea, daca la targurile de primavara se procura cele trebuincioase lucrului in noul an agricol, daca targurile de vara sunt targuri de troc, de procurat alimente si haine si, de multe ori, sunt „targuri de fete”, unde se cunosc tineri si se aranjeaza casatorii, targurile de toamna sunt, cand se tin mai devreme, targuri de animale, trebuincioase pentru lucrarile de toamna sau pentru gospodarie, cand se tin ceva mai tarziu, targuri de produse din recolta anului. Astfel, se tineau targuri de la inceputul lunii septembrie, pana toamna tarziu. Aceasta, desigur, in afara de targurile saptamanale invecinate, cum ar fi cel de la Pui, tinut sambata.
Multe dintre targurile disparute in perioada comunista au fost reinviate, chiar au aparut altele noi. O forma de revigorare a targurilor au constituit-o Zilele localitatilor, tinute in zilele cand se tineau vechile targuri. In zonele care au devenit orase, Zilele localitatilor presupun mai mult parada portului popular, a cantecelor si jocurilor populare, precum si desfaceri de produse mai mult comerciale, alimentare si de imbracaminte.
Insa in localitatile care si-au pastrat caracterul de sat, Zilele localitatilor revigoreaza cu adevarat vechile targuri, caci aceste Zile sunt si adevarate targuri de toamna. (Desi, uneori, Zilele localitatilor au fost lipite de targul de primavara, cum sunt, la fratii de peste munte, Zilele localitatii Pui, de Armindeni, cand se tinea si renumitul Targ de armindeni. In acest caz, la targul de toamna, de Sf. Paraschiva, a fost revigorata Nedeia).
Un termen vehiculat in ultimele decenii, comuniste, pentru targurile de toamna a fost cel de Ziua Recoltei.
Termen care a ramas, il intalnim de exemplu recent asociat cu Zilele Municipiului Petrosani.
Traditie noua, Zilele localitatilor, asimilate sau nu cu Zilele recoltei, permeabile mai mult sau mai putin unor asalturi comerciale, au sanse sa ramana ca o traditie durabila, ca niste sarbatori la care momarlanii participa cu drag, bucurosi ca pot sa-si etaleze cu fala portul, bucurosi ca jocurile si cantecele momarlanesti afla cinstire.
Ioan Dan Balan
Elisabeta Bogatan
