O doctorita si alte douã asistente care îsi fac garda la urgenta spitalului din Vulcan, au trãit spaima vietii lor, vineri noaptea, dupã ce 4 recidivisti au încercat sã le violeze, totul sub privirile celor de la politia localã.
Cele trei femei au fost terifiate, dupã ce cei 4 bãrbati, care veniserã cu un echipaj SMURD de la un bar la care s-au bãtut, s-au dezbrãcat si au început sã le fugãreascã prin urgentã, pretinzând cã vor sã facã sex cu ele. Scandalul a degenerat imediat dupã ce bãrbatii, care locuiesc în Cartierul Dallas, au ajuns la sectia de urgentã, pentru cã s-au bãtut în Barul XXI din Vulcan. Asta, desi ambulanta SMURD ar fi trebuit sã transporte un singur rãnit, însã, ceilalti au intrat cu forta, fãrã ca echipajul de salvare sã poatã face ceva.
Când s-au simtit amenintate, asistentele au chemat ajutoare si, la fata locului s-a deplasat o echipã a Politiei locale, însã, fãrã succes, deoarece, spun cei din spital, politistul local si-a aprins o tigarã si s-a întors cu spatele, mimând indiferenta, de teamã.
Toti se tem de cei din Dallas, pentru cã, la barul cu princina, situat pe Bulevardul Mihai Viteazul, în fiecare noapte au loc astfel de altercatii, iar recidivistii ajung la spital. Numai cã, de aceastã datã, au dat de 3 femei neputincioase, care au acum hainele rupte, dupã ce indivizii le-au sfâsiat, în încercarea de a le dezbrãca. Niciuna nu a vrut sã facã declaratii de teamã, dar surse din anturajul lor sustin cã acestea se tem sã îsi reia garda la acel loc de muncã.
Directorul Spitalului din Vulcan, medicul Cãtãlin Popa sustine cã a aflat de incident de la colegele sale si deja a demarat o anchetã, însã, se aratã neputincios în conditiile în care spitalul nu are pazã si, chiar dacã ar avea, s-ar teme sã intervinã. „Stiu cã doctorita a fost agresatã. La fel si asistentele, de 4 recidivisti ce au ajuns la urgentã, dupã ce la 112 s-a sunat din Clubul XXI. Erau rãniti si femeile au fost la un pas de viol, însã, se pare cã politistul local nu a vrut sã intervinã. Vom analiza cele întâmplate si vom decide în consecintã. De altfel, am anuntat si primãria de cele petrecute si urmeazã sã stabilim ce putem face acum”, a declarat dr. Cãtãlin Popa, directorul Spitalului din Vulcan.
Primarul Gheorghe Ile a aflat si el despre incident si spune cã, la rândul lor, autoritãtile locale au demarat o altã anchetã pentru a stabili cu exactitate ce s-a petrecut la urgentã si dacã politistii locali au putut sã intervinã si nu au fãcut-o.
Spitalul din Vulcan nu are pazã, iar acum politia si jandarmeria a luat imagini de pe camerele de supraveghere pentru a lãmuri situatia. „Politia a fost sesizatã în jurul orei 0,30, despre o altercatie ce a avut loc la Barul XXI, din Vulcan, prin 112. La fata locului a pornit imediat si echipajul SMURD si, în momentul în care echipajul de politie a ajuns la bar, cel de la ambulanta SMURD îi preluase deja pe cei 4 bãrbati. Ajuns apoi la spital, bãrbatii au avut o atitudine violentã si necorespunzãtoare si a fost nevoie de interventia politistilor si a jandarmilor. Celor 4 li s-au întocmit dosar penal pentru tulburarea ordinii si linistii publice, în ambele locatii, iar în functie de probele ce vor fi administrate, respectiv declaratiile martorilor si imaginile video, se va decide dacã se fac vinovati si de comiterea altor fapte penale”, a declarat Bogdan Nitu, purtãtor de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Cei 4 recidivisti, însã, au fost lãsati sã plece acasã, dupã incident si tot ce se stie deocamdatã este cã femeile nu mai vor sã vinã la muncã si se tem pentru viata lor.
Diana Mitrache