Oamenii care au fost inundati în vara acestui an primesc banii din despãgubiri. Este vorba despre peste 500 de familii din toata tara care au avut de suferit când ploile torentiale au distrus totul în vara acestui an.

Potrivit celor de la Directia Localã de Asistentã Socialã (D.L.A.S), sumele au fost aprobate si hotãrârea de Guvern a fost publicatã marti, 6 decembrie, în Monitorul Oficial, asa încât acum este doar o chestiune de timp, pânã ce oamenii vor intra în posesia sumelor cuprinse între 500 si 1.000 de lei.  „Marti a fost publicatã în Monitorul Oficial Hotãrârea de Guvern nr 888/2016, prin care s-au aprobat 550 de ajutoare pentru familiile si persoanele care au fost calamitate si au avut de suferit în vara acestui an. Din discutiile cu cei de la AJEPIS banii vor veni, dar nu stim exact când. Sã sperãm cã înainte de sãrbãtori”, a declarat Cristina Mraz, director D.L.A.S.

Suma totalã ce a fost alocatã în judetul Hunedoara este de 1.087.395 de lei din credite bugetare, pentru 550 de familii si persoane singure, iar din Valea Jiului sunt 146 de persoane sau familii, care vor primi bani.

CONSULTATI LISTA AICI!

http://lege5.ro/Gratuit/geztmnzugmzq/hotararea-nr-888-2016-privind-acordarea-unor-ajutoare-de-urgenta

Diana Mitrache