Ultima minã din cel mai estic oras al Vãii Jiului se închide. Guvernul a aprobat peste 400 de milioane de lei pentru închiderea minei Lonea, dar si pentru cea de la Lupeni, iar municipiul Lupeni rãmâne si el fãrã nicio exploatare minierã.

Minerii de la Lonea spun, însã, acum cã nu înteleg cum s-a auns la decizia de a închide mina si cred cã doar lipsa investitiilor a generat o astfel de decizie. Asta pentru cã în subteran ar mai fi rezerve de huilã pentru multi ani de exploatare. „La Lonea nu s-au mai fãcut de ani buni investitii, dar cu o minimã investitie, de un milion de lei, mina Lonea mai putea sã mai dea cãrbune cel putin 25 de ani. Nici noi nu stim cum s-a fãcut aceastã alegere, dar cei de sus au decis si cu pasi rapizi, guvernantii nottri vor sã vadã cele douã mine închise ”, a declarat Vasile Pãduraru, lider sindical la mina Lonea. Comisia Europeanã a autorizat sprijinul, în valoare de 447,8 milioane de lei, acordat de România pentru închiderea celor douã  mine de cãrbune. Mai mult de jumãtate din aceastã sumã va fi folositã pentru angajatii care îsi pierd locul de muncã – pentru salarii compensatorii si programe de reconversie profesionalã. Tocmai de aceea, în Valea Jiului este liniste si nimeni nu protesteazã, chiar dacã nu toti stiu încotro o sã o apuce.

„La minã la Lonea, minerii sunt cu pãreri împãrtite. Cei care sunt în pragul pensionãrii, zic cã e bine, iar ceilalti se roagã sã nu rãmânã pe drumuri si sã facem cumva sã detasãm la celelalte mine asa-zise viabile”, a mai adãugat Pãduraru. Banii vor mai fi folositi si pentru luarea unor mãsuri de sigurantã în subteran la închiderea minelor, pentru reabilitarea spatiilor din mine sau recultivarea terenurilor, La final, suma ce rãmâne va fi folositã pentru a se acoperi pierderile de productie ale minelor pânã la închidere.

Diana Mitrache