Fostul lider sindical a cerut rejudecarea dosarului sãu în urma cãruia a primit o condamnare de cinci ani de închisoare cu executare. Romeo Beja a fost gãsit vinovat pentru subminarea puterii de stat.
Ex-locotenentul lui Miron Cozma a cerut instantei sã i se permitã sã prezinte o serie de probe prin care poate dovedi cã a fost condamnat pe nedrept, iar atuul sãu pare a fi o decizie a autoritãtilor judiciare austriece prin care se aratã cã a fost azilant pe motive politice. Actiunea lui Romeo Beja se aflã pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, însã procesul pe fond n-a putut începe din cauza faptului cã documentele trebuie traduse si legalizate. Astfel, la termenul de ieri, instanta de judecatã a dictat o nouã amânare. Beja mai are o actiune prin care a fãcut o contestatie la executarea pedepsei de cinci ani. În apãrarea sa, fostul lider sindical mai poate invoca, printre altele, fapte sau împrejurãri ce nu au fost cunoscute la solutionarea cauzei si care dovedesc netemeinicia hotãrârii pronuntate în dosarul mineriadei din 1999.
Romeo Beja a fost condamnat la cinci ani de închisoare, împreunã cu Vasile Lupu, Dorin Lois, Constantin Cretan si Ionel Ciontu, pentru Mineriada de la Costesti din ianuarie 1999. A fugit din tarã imediat dupã sentintã si a fost dat în urmãrire internationalã, dar a primit statut de azilant politic în Austria si n-a putut fi extrãdat. A revenit pentru ca instanta de judecatã din România sã constate prescrierea si a fost încarcerat imediat pe motiv cã a calculat gresit perioada de prescriere a faptei.
Maximilian Gânju