O delegatie din partea Primãriei si Consiliului Local al municipiului Petrosani pleacã la Varpalota. Primarul din orasul maghiar le-a adresat o invitatie celor din Petrosani pentru a participa la o sedintã comunã prin care urmeazã a fi stabilit programul comun al celor douã localitãti pe anul 2017.

„Vã informãm, cã sedinta anualã a Comisiei comune Petrosani-Varpalota se va desfãsura la Varpalota în data de 29.11.2016 începând cu ora 09:00 în sala de sedinte a primãriei”, aratã invitatia Primãriei Varpalota. Delegatia de la Petrosani este formatã din cinci persoane, trei reprezentanti ai Consiliului Local, membri ai Comisiei comune Petrosani – Varpalota, si anume: Lucica Muntean, Grigoriu Lavinia, Nicolae Florin. Totodatã din delegatie va face parte Adrian Negoe, secretarul Primãriei Petrosani, dar si Eduard Wersanski, consilierul primarului Tiberiu Iacob Ridzi.

Relatia de prietenie dintre cele douã orase a fost, de-a lungul anilor, beneficã pentru cetãtenii ambelor localitãti, în fiecare an, organizându-se tabere pe bazã de reciprocitate pentru elevii din scolile generale. Astfel, în fiecare an, elevii cu rezultate bune la învãtãturã, pot merge la Varpalota, iar elevii din Varpalota, în aceeasi perioadã, vin în tabãrã la Petrosani. De asemenea, relatiile de prietenie dintre institutiile celor douã localitãti se manifestã pe diferite planuri, prin vizite oficiale, prin diverse expozitii si târguri la care participã reprezentanti ale ambelor localitãti, de-a lungul timpului, prin bunele relatii de colaborare obtinându-se schimbul intercultural.

Monika BACIU