Înger si demon. Sunt un înger, fii un înger! Sub acest slogan s-a derulat prima editie a evenimentului Ziua Îngerilor, organizat de Consiliul Consultativ al Tinerilor din Petrosani cu sprijinul Primãriei si al Consiliului Local Petrosani.
Tinerii au vrut sã atragã atentia asupra lucrurilor pure si sã punã în balantã binele si rãul. Participantii au desenat un înger, au aprins lumânãri si au lansat lampioane pentru ca mai apoi toatã actiunea sã se mute în sala de sedinte a Primãriei Petrosani.
“Îngerii au vãzut bunele voastre intentii si darurile pe care le veti primi în zilele urmãtoare vor fi doar de voi stiute. Aceastã actiune compenseazã o alta, Halloween-ul care nu are în centru îngerii luminii, ci alte personaje. De aceea am venit în inima comunitãtii Petrosaniului cu o zi pe care sã o dedicãm îngerilor luminii”, a spus Felicia Portase, consilierul primarului Tiberiu Iacob Ridzi.
Preotii ortodocsi ne învatã cã sãrbãtoarea importatã de peste ocean, Halloweenu, este înteleasã gresit.
“Este foarte important ca în viata noastrã sã alegem sã fim cu Dumnezeu. De câtiva ani s-a abãtut o modã, venitã pe filierã occidentalã. Înainte, când eram copil, nu exista asa ceva. Toamna când adunam dovlecii de pe câmp îi sculptam si puneam o lumânare în mijloc si mergeam prin sat pentru a ne bucura unii cu altii. Era o zi deosebitã. Astãzi, sunt foarte multi oameni care sãrbãtoresc o sãrbãtoare cãreia nu îi cunosc originea si nu înteleg nici profunzimea ei. E vorba de Halloween pe care multi o sãrbãtoresc cu mult fast, dar este o zi înteleasã gresit, în mod pãgân. În biserica occidentalã, la 1 noiembrie se sãrbãtoresc toti sfintii, iar dacã vrem sã sãrbãtorim toti sfintii nu trebuie sã îi sãrbãtorim într-un mod demonic, înfricosãtor”, le-a spus celor prezenti, preotul Iulian Selaje. Cel mai impresionant moment al evenimentului a fost acela când toatã sala a recitat într-un glas o rugãciune adresatã Îngerului.
Monika BACIU