Liderii de la Sindicatul Muntele au reusit sã obtinã tichete de masã pentru minerii din Valea Jiului si, pânã la finele acestei sãptãmâni, ortacii vor primi o parte dintre ele. Asta, dupã lungi discutii si presiuni, însã, legea spune clar cã oamenii care lucreazã în conditii grele au nevoie de un aport suplimentar de hranã. Acest lucru a fost girat si de medicul de medicina a muncii, iar inspectorii de muncã au cerut imperativ ca oamenii ce coboarã în subteran sã primeascã hranã caldã, un aport caloric, sau tichete de masã, ultima variantã fiind cea care a rãmas valabilã.
„Pânã pe data de 28 octombrie, trebuie sã se acorde jumãtate din tichetele de masã. Pânã acum s-a lucrat la acest lucru, s-au contabilizat absentele, urmând ca angajatii care au fost la serviciu sã încaseze aceste tichete”, a declarat Darius Câmpean, lider al Sindicatului Muntele de la Complexul Energetic Hunedoara. În plus, liderii minerilor cer în continuare ca acestia sã aibã transport spre locurile de muncã, ca si pe drumul spre casã, pentru cã unitãtile extractive sunt la kilometri distantã de oras, iar acum abia se descurcã sã ajungã la sut.
„Actul aditional, care presupunea modificare articolului legat de transport, a fost înregistrat la Deva, urmând ca joi, de la ora 12,00, sã ne întâlnim în Comisie paritalã pentru a fundamenta regulamentul de decontare al transportului pentru angajatii CEH. Minerii vin la serviciu cu resurse proprii, cu posibilitãti limitate si destul de greu. Si în continuare va fi o situatie similarã, însã, se vor face deconturi pentru deplasãrile pe care ei le fac la si de la locul de muncã”, a mai adãugat Darius Câmpean.
Diana Mitrache