Dupã modelul de reducere al birocratiei de la nivel central, Tiberiu Iacob Ridzi a impus noi norme si chiar va da o hotãrâre de consiliu prin care oamenii care ajung la ghisee sã nu mai fie trimisi dupã acte, ori sã achjite diverse taxe.
Dispozitia a fost datã în primãrie, iar deciziile îi vizeazã pe cei care doreau acte în regim de urgentã, ajutoare de încãlzire, cantinã socialã, subventii pentru terenurile agricole, în total fiind 10 astfel de decizii. Mai mult, rãspunsul la petitiile cetãteniilor se va da în jumãtate din timpul legal „Am adoptat 10 mãsuri pentru reducerea birocratiei la nivel local. E vorba despre mãsuri propuse pentru simplificarea procedurilor de obtinere a serviciilor publice de cãtre cetãteni la nivelul Primãriei. Nu fac altceva, decât sã simplifice procedurile prin care, în anumite domenii, cetãtenii sã nu mai fie nevoiti sã aducã acte, hârtii”, a precizat în cadrul unei conferinte de presã Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani.
Prima mãsurã îi vizeazã pe cei care cer ajutorul de încãlzire si care nu vor mai trebui sã aducã dovada din care sã rezulte cât câstigã, lucru pe care îl va face direct primãria la ANAF. Directia de Asistentã Socialã va renunta sã mai solicite o declaratie notarialã, pentru cei cu venituri ocazionale si adeverinte de clasele I- IV. Adeverintele de teren agricol, necesare pentru obtinerea subventiei la încãlzire, vor fi solicitate din oficiu de cãtre Directia de Asistentã Socialã, biroului de cadastru si Registru Agricol. În cazul solicitãrilor de scutire a plãtii impozitului pe teren, adeverintele nu mai sunt necesare de la Biroul de Cadastru. Pentru cei care îsi deschid o firmã, primãria vine în sprijin, la eliberarea acordului de functionare, iar biroul din cadrul primãriei va solicita de la Impozite si Taxe dovada plãtii taxelor de firmã si salubritate, iar la avizarea anualã nu va mai fi nevoie de actul constitutiv al statutului persoanelor juridice. Rãspunsurile la petitii se vor da în maxim 15 zile de la sesizare si nu în termenul de 30 de zile. În plus, va fi eliminatã taxa pentru eliberarea în regim de urgentã a unor acte, iar cei care beneficiazã de ajutor social, cantinã, ajutor de urgentã, burse scolare, bani pentru liceu sunt scutiti sã mai plãteascã taxa pentru eliberarea adeverintelor, care costau cam 50 de lei si pe care orice om care beneficia de venitul minim garantat era nevoit sã o aducã. În final, ultima decizie se referã la cei care primesc teren pentru locuintã, pentru care verificarea dacã mai detin locuinte sau terenuri va fi fãcutã direct de cãtre Serviciul de Impozite si Taxe Locale. Pe viitor, însã, primarul din Petrosani crede cã va mai adãuga si alte mãsuri, ca sã reducã birocratia în birourile primãriei pe care o conduce.
Diana Mitrache