Bilete epuizate cu douã sãptãmâni înainte pe premiera “Strigoii” de Henrik Ibsen, piesã cu care Teatrul Dramatic “I.D.Sîrbu” Petrosani si-a deschis stagiunea, cu o salã electrizatã, care încerca sã aplaude o scenã sau alta, dar nu îndrãznea datoritã dramatismului de o densitate accentuatã de viziunea punerii în scenã a marelui regizor Alexander Hausvater, de mãiestria actorilor. Sâmbãtã seara, la Petrosani, pare sã se fi produs acel ceva în mintea si simtirea publicului… Cum spunea regizorul, “care a emigrat în tara lui”, atunci când i s-a acordat Premiul Senatului UNITER, 2015: “…am lucrat si-n orase mici – Resita, Petrosani, Botosani, Satu Mare -, pentru cã ideea este cã teatrul adevãrat începe când cortina cade; când publicul se ridicã nu ca sã aplaude, ci ca sã iasã dintr-o salã întunecatã spre luminã si sã schimbe ceva”.
La Petrosani, s-a deschis stagiunea cu Ibsen – “Strigoii”! Trebuie sã ai un curaj nebun pentru asta si sã fii cu adevãrat bun! Au avut si una si alta actorii Tetrului Dramatic “I.D.Sîrbu”, în frunte cu marele regizor Alexander Hausvater, pentru cã spectacolul a fost de exceptie. Lucretia Nicoleta Bolcã – uimitoare, de nerecunoscut în rolul doamnei Alving, iar viziunea remarcabilului, “exigent pânã la durere”, Hausvater, încât piesa – de o concentrare extremã de idei, mesaj si trãire – “Strigoii” de la Petrosani a consolidat ceea ce decretaserã marii critici ai lumii: “este una dintre cele mai violente drame din literatura modernã”…
„Strigoii” (1881) ilustreazã cazul tragic al femeii care renuntã la „drepturile sale de om” si ramâne mai departe cu depravatul sau sot. Sotul doamnei Alving (care este adevarata eroinã a piesei, iar nu fiul sãu, cum gresit se sustine uneori) fusese un stricat, pe care ea voise la un moment dat sã-l pãrãseasca refugiindu-se la pastorul Manders. Dar pastorul, pentru „a salva morala socialã”, a respins-o, sfãtuind-o sã se întoarcã lângã sot, pentru cã datoria ei consta în „a-si purta cu umilintã crucea”. Toate fetele bisericesti din teatrul lui Ibsen, cu mici exceptii, sunt fiinte meschine sub raport moral; Manders însã apare aici ca un personaj de-a dreptul nefast. Din cauza lui eroina se va sacrifica ramânând cu Alving, devenind complice a orgiilor lui si dând nastere nenorocitului Osvald, bolnav incurabil si complet distrus trupeste si sufleteste. Condamnat iremediabil la nebunie din cauza unei maladii congenitale, constiinta mizeriei sale îi creeazã o stare acutã de deprimare; pe deasupra, a mai mostenit si viciile paradisului artificial al betiei si morfinei. Singura salvare din tragedia acestei ratãri o vede în fata din casã, care pentru el reprezintã bucuria tineretii, a vietii si sãnãtãtii. Când se hotãrãsc sã se cãsãtoreascã, doamna Alving le destãinuie adevãrul: tinerii sunt frati, fata e fiica lui Alving cu fosta lui servitoare. Fata pleacã, iar Osvald ramâne fãrã nici o sperantã lîngã mama sa, care trebuie acum sã-l asiste în orgiile lui, bolnav, asteptând inevitabilul final – nebunia – si tânjind tot timpul dupã „soare”, subliniazã Ovidiu Drîmbã în „Henrik Ibsen, fondatorul teatrului modern”.
Alexander Hausvater a studiat la Tel Aviv si Dublin, iar în 1971, s-a stabilit în Canada, unde a lucrat ca regizor si director de teatru. Dupã Revolutie, s-a întors în România. A scris mai multe cãrti, a predat la universitãti din întreaga lume si este unul dintre cei mai prolifici regizori români. “Voi sunteti eroii mei! Sunteti oamenii care vã sacrificati zi de zi, cu unul ca mine sau ca celãlalt, si dati sperantã acestei tãri. Nu abandonati si nu lãsati mediocritatea sã vã dirijeze! – mai spunea despre actori si întreaga lor lume, Hausvater.
La Petrosani, în Valea Jiului, s-a înteles cã doar cultura poate sterge nedreptatea faimei unui loc unde s-ar afla oameni cu bate în mânã, atâta vreme cât piesele de teatru sunt jucate cu casa închisã de câtiva ani. Vorba regizorului: “Trebuie, cu ferocitate, combãtut acest lucru si primul pas este teatrul, cultura. Si asta trebuie sã fie clar: oamenii de aici trebuie sã se mândreascã cu existenta acestui teatru si a acestui spectacol, care, fãrã nici o discutie, sâmbãtã, putea sã se deschidã la Paris, New York, oriunde!”, a explicat Alexander Hausvater înainte de premierã.
De exemplu, în Anglia, reprezentarea “Strigoilor“, cu care Independent Theatre îsi inaugurase activitatea, socase violent prejudecãtile morale si estetice burgheze… În Franta, capitala teatrului conventional al Europei si chiar al lumii, Ibsen a fost salutat cu entuziasm ca mare dramaturg simbolist, tradus masiv si popularizat de critici de prestigiu, precum J. Lemaître care, admirându-i „gîndirea înaltã si simtirea profundã”, îl definea ca „un nelinistit cu geniu”. Apoi, în Italia, Luigi Pirandello l-a declarat solemn: „Dupã Shakespeare, primul loc i-l acord fãrã nici o ezitare lui Ibsen” etc., etc. D-aia spuneam de curaj si talent cu carul pentru cã Ibsen este un dramaturg greu de jucat, cu intrigi de idei, cu mesaje profunde, puternice. Strigoii din noi, constiinta faptelor si gândurilor care ne bântuie, si pe care continuãm sã-i pãstrãm, pãstrând astfel o societate pe care o blamãm, au fost redati în “Strigoii” de la Petrosani prin efecte care au socat obligându-ne pe fiecare în parte sã privim înlãutrul nostru…
Într-un cuvânt, un spectacol de exceptie, cu o “trupã” de exceptie, care ne va “bântui” ceva vreme, poate destulã cât sã schimbãm câte ceva.
Alexander Hausvater: „Când mergeti la un spectacol al meu, nu vã asteptati la nimic. Decât sã fiti gata pentru experientã, deschisi si sã lãsati actorii sã vã penetreze sub piele, încet, încet… Anticiparea cã va fi asa, sau asa, nu este importantã. As vrea ca acest public, în momentul în care intrã în teatru, sã uite de necazuri si, ca niste copii curiosi, plini de energie, sã se uite si sã trãiascã spectacolul. Nu ca un spectacol de consumatie: e bun, sau e rãu, ci ca o întâlnire. Asta pentru cã lucrurile pe care nu le uitãm în viatã sunt întâlnirile. Poate una într-un tren, în autobuz, undeva în strãinãtate, o întâlnire cu niste personaje”.
A fost o întâlnire a fiecãruia cu constiinta lui. Poate cã si strigoii ne-au iesit la suprafatã ca adevãrate constiinte, dar sigur, cei prezenti sâmbãtã searã în sala teatrului, la aceastã întâlnire, nu o vor uita. Asa a anticipat maestrul Hausvater si asa a fost.
Fum, ploaie (la propriu pe scenã), ceatã, lumini, culori, lãmpi, sunete si muzicã de exceptie. Film sau teatru? Ori doar o combinatie perfectã, fãrã prea multe cuvinte, cu dialoguri simple, multe anticipãri si trãiri la maxim. Scurte dialoguri, urmate de pocnetele valizelor din lemn ale strigoilor, mereu prezenti, soc, groazã, frumos, artistic si mult talent. Asa au vãzut spectatorii din salã piesa – eveniment a lui Ibsen cu care Nicoleta Bolcã, managerul Teatrul Dramatic I. D Sîrbu din Petrosani a deschis noua stagiune. S-a muncit enorm, dar actorii si-au depãsit limitele si i-am gãsit pe Nicoleta Bolcã si Vlad Volf într-o scenã absolut cutremurãtoare, când doamna Helene Alving îsi lovea cu pumnii în piept fiul, iar când am ridicat privirea, nu eram singura care îsi stergea lacrimile. Si-au folosit la maxim acele calitãti pe care, asa cum spunea maestrul Alexander Hausvater, ti lã dã Dumnezeu într-o cutie când cobori pe Pãmânt. Remarcabil rolul lui Angel Rababoc, extraordinarã Corina Visinescu, uluitor Dorin Ceagoreanu si, de nerecunoscut Daniel Cergã. Fantastici strigoii: Alexandru Cazan, Izabela Badovics, Amelia Toaxen, ori Simona Codreanu si încântãtoare ideea de a-i aduce în diverse forme în scenã.
Drama de familie de la sfârsitul secolului al XIX-lea a fost cât se poate de actualã si eforturile comune ale tuturor, actori, scenograf, regizor, costumier, ori a omului de la lumini, toate au dus la concluzia finalã: a fost un spectacol – fenomen. De altfel, spectatorii au încremenit în salã zeci de minute, nimeni nu misca prea mult, iar aplauzele timide din timpul spectacolului, lãsau loc interpretãrii de exceptie. Ropote de aplauze au rãbufnit la final, când a intrat pe scenã maestrul Hausvater, care ne-a îndemnat pe noi, cei care sustinem teatrul de la Petrosani, sã-i iubim pe cei care fac minuni pe acestã scenã. „Oamenii de aici trebuie sã se mândreascã cu existenta acestui teatru si a acestui spectacol, care, fãrã nicio discutie, sâmbãtã, putea sã se deschidã la Paris, New York, oriunde!”, a spus Alexander Hausvater.
Ileana Firtulescu
Diana Mitrache
