… Ciudata tara mai avem. Atat de ciudata, incat chiar iti vine sa emigrezi in Congo! Nu sunt, nici pe departe, de acord cu cei care zic ca suntem un popor „de rahat”. Dimpotriva, cred cu „tarie” ca avem un fond genetic bun. Numai „forma” sufera. Un avion intra brusc in sufrageria unei case de pe langa granita de vest. Atentat? Da, de unde! Daca da, la un popor „de rahat”, atentate „de rahat”! Un fost prim – ministru rateaza sinuciderea. Popor „de rahat”, sinucideri asijderea…
Deja ne-am obisnuit ca, in tara noastra ciudata, orice e posibil. America, despre care
s-a dus vestea ca e tara tuturor posibilitatilor, a ramas in urma. Aici, la noi, intr-adevar se poate orice. Presedintele si primul ministru „se calca pe bataturi”, daca Parlamentul hotaraste ceva, CCR-ul (Curtea Constitutionala) zice ca e „invers – calul”, partidele de stanga „pupat Piata Independentii” cu cele de dreapta, sindicatele, in loc sa-i apere pe oameni, ii pupa-n bot si le ia tot, parintii isi reneaga copiii, copiii isi trag in piept parintii (e rau de parintii care n-asculta de copii!) profesorii universitari se fac taximetristi „part – time”, ospatarii se fac oameni politici, inginerii se fac salahori in Germania, profesoarele se fac capsunarite in Spania… Ce sa mai discutam, ca la nebuni…
Cum va spuneam, suntem o tara ciudata. Ciudata si trista. O tara trista, dar plina de umor. Asta ne-a mai ramas. Umorul, care indreapta (sau ar trebui sa indrepte) moravurile. De-aia ni s-a si dus vestea, cum ca romanii fac haz de necaz. La urma – urmei, cred ca asta ne si mentine in viata, fiindca, dupa cum merg treburile,
se-alegea demult praful
si pulberea…
… Un amic mai nou (un impatimit „bantuitor” prin munti, un om cu o istorie interesanta pe care o s-o v-o spun odata) mi-a povestit o chestie (ciudata, cum altfel?) de m-a lasat masca. Stiti, desigur, ca e vremea fructelor de padure. Acum e acum! In aceasta perioada, afinele. Amicul mi-a povestit ca pe dealurile si muntii (mai de pe langa orase) sunt acum mai multi „intunericiti” (n-am zis tigani, omul, nu face discriminari) decat afine. „Domnu’, afinele-s negre, ei sunt negri, e greu sa te orientezi! Ma rog, foamea e mare. Un kil de afine se da cu 10 lei. Intr-o zi, se pot culege pe putin 10 kile. Deci, se merita!
Pe caldura asta, amicul a gasit o umbra deasa. Un „intunericit” ii cere o tigara. Amicul ii spune ca nu-i da, fiindca e… canicula. Replica naparstocului a fost dementiala. „Da, sefu, si pa noi ne-a omorat Caligula asta!”.
Amicul, profesor de istorie, era gata sa faca apoplexie. De la Caligula, nu de la canicula. Pentru cine nu stie, Caligula a fost un imparat roman ciudat rau, care si-a facut calul (Bucifal) senator. Un descreierat (imparatul, nu calul!). De-aia, prin anii ’90, la noi canicula un catren celebru: „Caligula,
imperator/Si-a facut calul
senator/Ceausescu, mai cu mot/Si-a facut, din vaca, sot!” Ma rog, am putea continua, in acelasi registru, cu doua
„versulete”, in care „marinar” rimeaza cu „europarlamentar”. Culmea e ca…
… Culmea e ca, a doua zi, amicul povesteste chestia (cu tiganusul, canicula si Caligula) unui tip pe care-l stia mai destupat la minte. Stupoare! Asta, in loc sa rada de jocul de cuvinte „canicula – Caligula”, sta si cugeta, dupa care exclama: „Da, ba, caligula e aia care si-o trag mascatii pe cap!” Normal, amicul a ramas… masca!
Canicula. Caligula. Cagula. Niste substantive (propri, sau comune). Cautati dumneavoastra o rima potrivita!
Mircea BUJORESCU
