Noul CCM, solutie de compromis

Noul contract colectiv de muncã la nivelul Complexului Energetic Hunedoara va fi înregistrat la ITM. Sindicalistii au ajuns la un consens cu administratia privind plata unor drepturi salariale, iar administratorul special sustine cã preferã sã acorde oamenilor anumite drepturi decât sã intre societatea în FALIMENT.

“Vom face toate eforturile posibile sã le plãtim. E greu, dar pentru a nu isca un conflict de muncã care sã agraveze situatia societãtii si chiar sã fie într-o situatie iremediabilã de faliment, prefer sã am oamenii la muncã si sã respectãm obligatiile din contractul colectiv de muncã, mai ales acum când suntem si în negocieri cu Comisia Europeanã pentru ajutor de stat si pentru salvarea a cât se poate din Hunedoara”, a declarat, pentru CRONICA VÃII JIULUI Bogdan Stãnescu, administratorul special al CEH.

Administratia Complexului Energetic Hunedoara a fost de acord cu noul contract colectiv de muncã negociat de sindicate. Astfel se suspendã actiunea de strângere a semnãturilor pentru declansarea grevei generale, iar noul contract colectiv de muncã de la nivelul societãtii va fi înregistrat la ITM.

“Concilierea la ITM pentru noul CCM a avut loc astãzi 06.09.2016 la ora 10. Administratia a fost de acord cu noul CCM. Mâine, 07.09.2016 CCM-ul va fi semnat de cãtre administratorul special si Casa de insolventã GMC, dupã care acesta va fi înregistrat la ITM, în 08.09.2016 si va intra in vigoare vineri 09.09.2016. În acest moment, sindicatul suspendã actiunea de strângere de semnãturi pentru greva generalã”,  aratã cei de la Sindicatul Liber Independent Electrocentrale Mintia. Astfel, urmeazã ca minerii si energeticienii sã fie plãtiti în mod diferentiat, în functie de munca prestatã. “Medierea concilierii a avut loc la ITM Hunedoara între o comisie administratie – sindicate, dupã care am ajuns la un consens asupra a douã puncte ce nu au fost negociate, adicã au fost negociate si au fost în divergentã în privinta salarizãrii în sectoarele de activitate minerit si energie ca munca în salarizarea în acord direct, salarizarea în acord indirect si în regie sã se stabileascã pentru fiecare activitate si al doilea punct a fost munca suplimentarã. Noi ne-am mentinut un cuantum la sporul respectiv, dar am lãsat la 75% conform codului muncii, sporul pentru muncã suplimentarã dupã care am pus conditia ca acest CCM sã se înregistreze pânã mâine (azi-n.r.). semnãturile administratorilor judiciar si special vor fi aplicate vineri, cel târziu, atunci când urmeazã sã se înregistreze CCM si sã producã efectele”, a declarat Mihai Lorincz, presedintele Sindicatului Liber Independent Electrocentrale Paroseni. Potrivit sindicalistilor, administratia Complexului Energetic Hunedoara, dar si administratorul judiciar si cel special vor trebui sã respecte noul contract colectiv de muncã. “În CCM sunt specificate drepturi salariale pentru cei care rãmân în sistem si plãti compensatorii pentru cei care pãrãsesc sistemul. Cei care pãrãsesc sistemul sunt încadrati pânã la data de 7 octombrie, astfel cã orice înregistrare a CCM pînã atunci îsi produce efectele si pentru acestia. Sunt angajati ai CEH pânã în ultima zi. Ei ne-au prezentat la începutul negocierii un proiect de buget pe 2016-2017 care a fost semnat de administratorul special si administratorul judiciar, iar pe baza acelui proiect am negociat noul CCM”, a mai subliniat sursa citatã. Astfel, cei care vor pleca prin concediere colectivã vor beneficia de salarii compensatorii. “S-a negociat între 1-3 si 6 salarii pentru cei care pãrãsesc sistemul prin disponibilizare. Cei care mai au un an pânã la pensie si pleacã prin disponibilizare primesc un salariu, pânã în 2016 primesc 3 salarii si cei care au conditiile de pensie dupã anul 2018 primesc 6 salarii medii brute pe unitate”

În urma întelegerilor de la ITM dintre sindicate si administratie, se va renunta la declansarea grevei generale la CEH.

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.