Politistii din comuna Bãnita trebuie sã prindã un piroman care a incendiat patru clãi de fân si a lãsat un localnic fãrã provizii pentru animale.
Toatã munca unui gospodar din comuna Bãnita s-a dus pe apa sâmbetei din cauza unui individ, cãutat acum de politisti, care i-a pus foc la cele patru clãi de fân la care a lucrat toatã vara. Omul a fost anuntat de vecini cã-i ard proviziile pentru animale si a chemat pompierii, însã, în ciuda interventiei militarilor, hrana animalelor a fost compromisã. Pãgubitul nu era în conflict cu vreun sãtean, asa cã nu se gândeste la o rãzbunare.
”Am fost solicitati la stingerea a patru clãi de fân în localitatea Bãnita si s-a intervenit cu douã echipaje timp de mai multe ore pentru stingerea incendiului. Nu exista risc de propagare la alte obiective, clãile de fân fiind într-o zonã izolatã de gospodãrii. Actiunea a fost una intentionatã, nu avea de la ce sã se propage si la momentul ajungerii echipajelor la fata locului, toate cele patru clãi ardeau la fel. Focul nu se propagase de la una la alta, toate au fost incendiate în acelasi timp. Politia face cercetãrile în acest caz”, a declarat Adrian Avram, comandantul Detasamentului de Pompieri Petrosani. Politistii îl cautã pe cel care a pus focul.
”În cauzã s-a întocmit dosar penal si se fac cercetãri sub aspectul comiterii infractiunii de distrugere prin incendiere si pentru prinderea autorilor”, a declarat subcomisarul Bogdan Nitu, purtãtor de cuvânt IPJ Hunedoara. În urmã cu sase ani, un bãrbat de 41 de ani, din municipiul Petrosani, a semãnat panicã printre gospodarii din Valea Jiului si pânã în Tara Hategului. Acesta, pe parcursul unei luni de zile, a dat foc intentionat mai multor cãpite de fân, pompierii intervenind la nu mai putin de opt incendii strânite de piroman.
Maximilian Gânju