Judetul Hunedoara stã pe o bombã atomicã. Cu asta comparã Laurentiu Nistor, presedintele Consiliului Judetean Hunedoara, deponeul ecologic. Presedintele CJH îl acuzã pe fostul director al ADI Deseuri de faptul cã a irosit banii.

“Deponeul ecologic este o bombã atomicã pe judetul Hunedoara. Si nu numai. Vina – am spus si o repet – este a fostului director, care a „pãpat” banii mult si bine. A avut un buget de un miliard si ceva, pe care încã nu stim cum i-a consumat, dar o sã-l controlãm. Iar în momentul când l-am adus aici, în fata primarilor din ADI, nici nu a fost în stare sã scoatã douã cuvinte”, a spus în plenul sedintei de Consiliu Judetean, Laurentiu Nistor, presedintele institutiei judetene.

Consiliul Judetean Hunedoara a solicitat si un audit la ADI Deseuri pentru a vedea modul în care s-au gestionat resursele financiare în ultimii sase ani. Scandalul a pornit de la faptul cã investitia de 60 de milioane de euro, deponeul ecologic de la Bârcea Mare, nu este functionalã, astfel primãriile din judet au fost nevoite sã transporte gunoiul în alte localitãti aflate la sute de kilometri distantã. Deponeul ecologic de la Bârcea Mare nu este încã operational, iar situatia poate dura si pânã la un an de zile.

Monika BACIU