Universitatea din Petrosani pune bazele unei colaborãri cu o universitate din Nevada, Statele Unite ale Americii, în cadrul cãreia masteranzii si doctoranzii ar putea avea posibilitatea sã plece peste Ocean pentru a studia, dar si pentru a primi bani. Un cercetãtor de renume mondial în problematica ventilatiei miniere a venit la Petrosani tocmai din Nevada, Statele Unite ale Americii.
Prof. univ. dr. ing. Karoly Kocsis, considerat unul dintre cei mai mari specialisti în domeniul aerajului si ventilatiei miniere, a venit la Universitatea din Petrosani pentru a lega o colaborare cu institutia de învãtãmânt superior. Acesta oferã posibilitatea masteranzilor si doctoranzilor sã plece în Statele Unite ale Americii pentru a vedea cum se desfãsoarã acolo lucrurile în domeniul minier.
“Acest eveniment pe care Universitatea din Petrosani îl organizeazã este prilejuit de vizita cu care ne onoreazã domnul profesor Charles Kocsis de la Universitatea Reno din Nevada din Statele Unite, din cadrul Departamentului de Inginerie Minierã si Metalurgie, vizitã fãcutã din dorinta noastrã de a lãrgi cadrul international al colaborãrilor si de dorinta domnului profesor de a reveni în institutia în care s-a format ca inginer. Am convenit termenii unei conventii de colaborare, un acord cadru parteneriat care vor putea sprijini activitãtile de cercetare si cele educationale ale Universitãtii noastre.
S-au purtat discutii si la INSEMEX Petrosani legate de posibilitãtile de a extinde colaborarea, fiind vorba de partea de cercetare prin stabilirea de relatii”, a declarat prof. Univ. Dr. Ing. Roland Moraru, prorectorul Universitãtii din Petrosani.
Cu o vastã experientã în domeniul cercetãrii miniere, profesorul american de origine românã spune cã în Statele Unite ale Americii mineritul este o familie.
“Am lucrat 14 ani ca inginer, pe proiecte de cercetare, inginerie si dupã obtinerea diplomei de doctorat la Universitatea British Columbia din Vancouver, am decis sã intru în domeniul didactic si de 4 ani predau la Universitatea din Nevada, predau exploatãri miniere subterane, exploatãri miniere de suprafatã si aeraj minier. Domeniul meu de cercetare este în aeraj minier si am reusit în 4 ani sã aduc un proiect mare de 1,25 milioane de dolari care este considerat un proiect important prin care ajut studentii, pot sã angajez studenti de masterat, doctorat sã lucreze pe proiectul acesta de cercetare. Obiectivul meu este de a crea ingineri care sã functioneze si sã lucreze în industria minierã. În SUA nu se spune industria minierã, ci familia minierã, iar în aerajul minier se spune “the family of mine ventilation”, deci suntem o familie, participãm la conferinte anuale, sunt vreo 300 de specialisti în aeraj minier în întreaga lume si suntem ca o familie”, a declarat Karoly Kocsis, prof. univ. dr. ing. la Universitatea Reno, Nevada din Statele Unite ale Americii. Cercetãtorul a dezvoltat sisteme de aeraj minier care sunt sub costurile celor din România. Surprizã însã. Nimeni de la vreo companie minierã din Valea Jiului nu i-a solicitat serviciile.
“Nu am fost solicitat. Eu doar de 4 ani lucrez ca profesor si am fost ocupat cu dezvoltarea cursurilor, eu am lucrat în inginerie minierã si am fost preocupat în primii trei ani pentru dezvoltarea cursurilor de aeraj, de exploatãri miniere, nu am avut timp sã interactionez cu cei de aici”, a mai spus sursa citatã. De cealaltã parte, acesta a colaborat cu cei de la INSEMEX Petrosani.
“Domnul profesor a reusit sã sprijine unitãtile miniere prin intermediul INSEMEX-ului. În urma unei întâlniri pe care domnul profesor a avut-o la una din conferinte cu regretatul domn Jurca Liviu de la INSEMEX si a facilitat la INSEMEX-ul sã intre în posesia unui program si sã aplice specialisti experti la INSEMEX pentru toate minele din Valea Jiului, pentru toate retelele lor de aeraj, pentru gestiunea în conditii de eficientã mai mare din punct de vedere al proiectãrii si interventiei în situatii tranzitorii”, a completat Roland Moraru, prorectorul UPET.
Universitatea din Petrosani, colaborare peste ocean
Universitatea din Petrosani îsi va întãri colaborarea cu cercetãtorul american de origine românã. Astfel, se vor “deschide” portile cãtre masteranzii si doctoranzii din Petrosani. “Colaborarea cu Universitatea din Petrosani o intentionez pe trei domenii. Primul domeniu este schimbul de studenti de master si doctorat. Sunt în pozitia în care as putea angaja studenti care sã lucreze pe proiectul meu de cercetare, studentii care ar accepta aceastã pozitie sunt plãtiti si 80% din taxele de scolarizare le plãtesc eu. Primul domeniu ar fi de a facilita, de a informa studentii din România, de la Universitatea din Petrosani despre programele care existã la facultatea noastrã. Ar mai fi vorba de un schimb de profesori, sã aducem un profesor sau doi la departamentul nostru ca sã vedem cum se desfãsoarã activitatea în SUA, ce folosim ca tehnologii pentru învãtare, cercetare si al treilea e sã gãsim proiecte mai mari de colaborare prin Uniunea Europeanã sau prin mecanismele si institutiile din America de Nord”, a mai subliniat Karoly Kocsis.
Monika BACIU