Tânãrã din Valea Jiului, locul I la Campionatele Mondiale de Karate. Adriana Raluca Ilie din Lupeni este cel mai bun karatist din lume, la categoria sa de vârstã. Tânãra de doar 19 ani a obtinut locul I la campionatele mondiale de karate care s-au desfãsurat în perioada 17-20 iunie în Irlanda, la Dublin.
“De 13 ani practic karate si particip la cel putin 10 competitii în fiecare an. Am fost la aproximativ 5-6 campionate mondiale si europene. Sunt legitimatã la Politehnica Cluj. Înainte am fost la Floresti, iar apoi la Lupeni la Shinto”, ne-a spus Adriana Raluca Ilie. Are sute de medalii si cupe în palmares, dar cea mai pretioasã este cea pe care a obtinut-o anul acesta. Locul I la campionatele mondiale, unde au participat mii de karatisti.
“La concursurile interne am locul I, iar la campionatul mondial am luat locul I anul acesta, iar la europene am luat locul II. Practic din plãcere acest sport, meritã efortul. Cere sacrificii, timp practicarea acestui sport”, ne mai spune tãnãra. Orice sport cere sacrificii. Ore în sir petrecute în sala de antrenamente indiferent de starea fizicã. Dar pentru Adriana a venit si rãsplata, asa cã nu i se pare greu pentru cã practicã acest sport din pasiune. Cel mai mare sacrificiu este cel financiar, tocmai de aceea a trebuit sã plece de la Lupeni la un club mai mare care suportã toate cheltuielile.
“Cere si sacrificii financiare si tocmai de aceea m-am mutat la un alt club în alt oras pentru cã la noi sportivii nu sunt plãtiti. Pânã la o anumitã vârstã meritã, dar apoi nu mai face nimeni din plãcere”, ne mai spune Adriana. Tatãl tinerei este mândru de realizãrile fetei sale si ne spune care era cea mai mare pedeapsã pentru Adriana, sã nu o lase la antrenamente.
“De la 6 ani are aceastã pasiune. A intrat în salã, i-a plãcut si nu a mai plecat. Acolo si-a fãcut vacantele”, ne spune tatãl Adrianei. La Campionatele Mondiale WUKF de la Dublin au participat 2.280 de sportivi din peste 41 de tãri, competitia desfãsurându-se pe 12 suprafete de luptã. La aceeasi categorie de vârstã 18-20 de ani feminin, Adriana a împãrtit podiumul cu Damo Elisa din Italia (locul II), Anika Kofod Petersen din Danemarca si Bohus Georgiana din România, ambele situându-se pe pozitia a III-a.
Monika BACIU