Timp de douã sãptãmâni, Curtea de Conturi a României va verifica activitatea fostului director administrativ al Univesitãtii Petrosani, Dacian Ciodaru, care este si presedintele organzatiei TSD Hunedoara. Pe masa de lucru a Curtii de Conturi se vor afla contractele de deratizare, achizitia a sute de litri de vopsea lavabilã, dar în fapt s-a folosit var, închirierea fãrã platã a spatiilor UP, eventuale încasãri neînregistrate, salarizarea directorului Ciodaru din trei surse, cazarea fãrã platã chiar a unor persoane din conducere la cãminele studentesti etc., etc. Se va relua verificarea legalitãtii achizitionãrii de mobilier, dar si pe alte laturi decât cea a cantitãtii.
Dupã auditul efectuat la Universitatea Petrosani dupã schimbarea conducerii institutiei de învãtãmânt superior, audit ce a scos la ivealã grave deficiente administrative, cu pagube semnificative create cu bunã stiintã de fostul director general administrativ, Dacian Ciodaru, presedinte al filialei judetene a Tinerilor Social Democrati, vor urma controale ale Curtii de Conturi. Aceste controale se vor desfãsura timp de douã sãptãmâni începând de la jumãtatea acestei luni.
În programul sãu, Camera de Conturi a României are un audit al performantei privind crearea si functionarea sistemelor informatice, sistem creat pentru sprijinirea absolventilor în gãsirea de locuri de muncã.
Doar cã respectivul organ de control va verifica punctual toate aspectele sesizate în presã, aspecte care au fost dublate si de o sesizare-petitie prin care se cere verificarea, punctual, a activitãtii fostului director Dacian Ciodaru, cel care a fost nevoit sã demisioneze.
Camera de Conturi va verifica dacã la UP acele vestite contracte de deratizare, dezinsectie si ignifugare cu firme care nu aveau ca obiect de activitate acest gen de servicii sunt legale si la preturi corecte. Apoi, se vor verifica mai multe cazãri la cãminele studentesti, dacã acestea au fost fãcute în conformitate cu legea existând suspiciunea cã inclusiv persoane din conducerea universitãtii au fost cazate fãrã platã, inclusiv cazarea directorului Dacian Ciodaru.
De asemenea, se va analiza salarizarea directorului Dacian Ciodaru care a fost din mai multe „surse”, respectiv plata cu ora pe perioada cât a si predat, apoi plata pentru sef serviciu si director.
În atentia organului de control se va afla si modul cum a fost administratã Casa de oaspeti din Parâng a UP, dar si închirierea de spatii unor societãti comerciale fãrã ca acestea sã plãteascã, dar si modul de închiriere a terenului de sport cu posibile încasãri neînregistrate.
Partea de achizitii va fi un alt capitol de control, cel putin una dintre achizitiile dubioase pare a fi doveditã în sensul cã s-au cumpãrat sute de litri de vopsea lavabilã, într-un interval de timp, perioadã în care zugrãvelile au fost fãcute în var. Cu aceastã ocazie, va fi reluat controlul asupra achizitionãrii de mobilier, din perioada 2010-2011. La dosarul care s-a constituit la un moment dat privind „cantitatea” de mobilier a fost transatã, Dacian Ciodaru a primit din partea organelor de cercetare un NUP (neînceperea urmãririi penale). Acum se va urmãri modul de atribuire a contractelor de achizitii mobilier, prin încredintare directã – selectie de oferte . Majoritatea acestora au fost încheiate cu nasul de cununie al directorului administrativ Dacian Ciodaru, conform documentelor de la dosarul în cauzã.
Toate acestea, dar si alte aspecte ale activitãtii fostului director administrativ al Universitãtii Petrosani vor fi controlate de Curtea de Conturi a României timp de douã sãptãmâni.
Ileana Firtulescu