Tânãrul de 18 ani din Petrila, care a fost atacat în propria curte de un câine pe care îl avea de mai mult timp, rãmâne în spital. Animalul a fost eutanasiat, dar a fost îndepãrtat abia dupã ce paramedicii SMURD au cerut ajutorul pompierilor voluntari. Victima va rãmâne în spital cel putin o sãptãmânã.
Incidentul s-a petrecut duminicã dimineatã, în jurul orei 8,00, iar bãiatul a povestit cã a încercat sã lege câinele care a fost lãsat liber peste noapte. Acesta a fost momentul în care ciobãnescul de Bucovina a devenit agresiv si l-a muscat. „Nu era agresiv. Nu a fost agresiv niciodatã. Am vrut sã îl leg si atunci m-a atacat. Nu înteleg de ce. A sãrit si mama mea si a mus-cat-o si pe ea”, povesteste tânãrul care locuieste la casã în Petrila. El are rãni pe mâini, spate, si diagnosticul pus de medici îl va mai tine câteva zile bune în spital, pentru cã are nevoie de tratament de specialitate. „Pacientul se simte bine, dar probabil va trebui sã meargã la Vulcan pentru tratamentul atirabic. Am înteles cã este câinele lor personal. I s-au fãcut analizele si acum va veni un medic de la infectioase, ca sã stabileascã ce tratament va urma, cu antibiotice. Va mai sta în spital vreo 4 sau 5 zile cel putin, iar dacã va face naveta la Vulcan la spitalul de infectioase, probabil cã va sta internat mai mult timp, ca sã îi facem transferul cu ambulanta zilnic, ca sã i se administreze doza necesarã”, a declarat dr. Nicolae Ciugulea, director adjunct al Spitalului de Urgentã din Petrosani, medic chirurg.
Tânãrul, care este acum internat la chirurgie plasticã si reparatorie, a povestit cã are animalul de 2 ani si cã niciodatã nu a fost agresiv. Duminicã dimineatã, însã, l-a atacat si a atacat-o si pe mama sa, care a încercat sã îl scape din coltii animalului. Nici vecinii nu îsi amintesc sã fi fost agresiv câinele si nici nu îsi explicã de ce si-a muscat stãpânul.
„Câinele era normal, stãtea mai mult legat cã era de rasã mare si era mai periculos fatã de câinii mici. Dar era câinele lor de suflet, tineau la el, îl pieptãnau, îl îngrijeau, l-au tuns, dar cine stie ce a pãtit, cã e suspect cã i-a atacat brusc”, a spus un vecin din zonã, iar o altã femeie a spus chiar cã a intrat de multe ori în curtea lor si câinele nu era deloc agresiv.
Pompierii voluntari de la Petrila au fost cei care au reusit sã izoleze câinele si sã îi scape si pe paramedicii SMURD din casã, unde se refugiaserã cu ambii pacienti mucati. „În momentul în care noi am ajuns, cele douã victime erau în casã. Li se acordase deja primul ajutor de cãtre paramedici si noi nu am fãcut decât sã îndepãrtãm câinele de usã, astfel încât sã îndepãrtãm câinele ca sã fie transportati la ambulantã. Ulterior, la solicitarea proprietarilor, am chemat o echipã specializatã de la ecarisaj si au eutanasiat câinele”, a spus Neculai Alexandrescu, seful Serviciului Voluntar pentru Situatii de Urgentã din Petrila.
Animalul era un ciobãnesc bucovinean de talie mare, iar familia mai are un câine în curte. Mama tânãrului muscat a fost si ea rãnitã, în momentul în care a sãrit sã îsi scoatã fiul din coltii animalului, dar nu a rãmas internatã în spital.
Diana Mitrache