Elevii din toate liceele din Valea Jiului, dar si studentii de la Petrosani au demonstrat cât de bine îsi cunosc locul în care trãiesc.
Au participat la un concurs de culturã generalã, bazat pe cunostintele din istoria Vãii Jiului, din cultura, traditiile si obiceiurile noastre si, mai ales, s-au întrecut la sport si în câteva scenete interpretate de tineri actori, care promit. În ceea ce priveste proba de culturã generalã, elevii Colegiului Tehnic Dimitrie Leonida au demonstrat cã sunt cei mai buni.
Editia cu numãrul V a concursului de culturã generalã i-a cuprins, pentru prima datã, si pe studentii din Petrosani, care au rãpsuns si ei la întrebãri, au concurat la probele sportive si au interpretat scenete. De departe, cea mai bunã piesã de teatru le-a apartinut elevilor de la Colegiul Tehnic Mihai Viteazu din Vulcan, care au interpretat un pasaj din piesa lui George Topârceanu, “În jurul unui divort”. Universitatea din Petrosani a gãzduit întrega manifestare sponsorizatã de primãria din Petrosani, iar Rectorul Sorin Radu i-a îndemnat sã le treaca pragul si ca studenti.„În tinerii care concureazã astãzi, noi vedem viitorii nostri studenti. Îi primim cu drag, ori de câte ori ne solicitã, ca sã se familiarizeze cu universitatea, sã ne cunoascã actuvitãtile si sã vadã cum este sã fii student. Suntem polul, nu numai stiintific al Vãii Jiului, ci si unul cultural, dar si un pol sportiv al Vãii Jiului, asa încât semnalul dat de noi sã fie perceput la întreaga lui valoare în tot judetul Hunedoara”, a declarat prof.dr.ing Sorin Radu, Rector al Universitãtii din Petrosani
Cei mai buni la toate probele s-au dovedit a fi elevii de la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida, urmati pe podium de cei de la Colegiul National de Informaticã Carmen Sylva si locul III, le-a revenit liceenilor de la Retezat Uricani. Acestia au fost premiati de primarul municipiului Petrosani, Tiberiu Iacob Ridzi, care a tinut sã îi felicite pentru prestatie.
Monika BACIU