Luati o pauza de publicitate electorala si ascultati la Buji (care v-a fost baci) si care va povesteste lucruri mai lumesti. Bagati la cap ca alegerile vin si trec, noi, oamenii, astia de rand, ramanem cu ale noastre. Fiecare, cum stie sa le randuiasca, fiecare, cum stie sa le chiverniseasca.

Lumea a fost gandita si randuita intr-un fel anume. Nici primul pas pe luna, nici internetul, nici clonarea fiintei umane n-o sa schimbe niciodata nimic din caracteristicile fiintei bipede. Omul ramane cel mai complex animal, cel mai sofisticat mecanism viu. De-aia, ori de cate ori nu gasim un raspuns la un anume comportament, ne rezumam a spune „Ce sa faci, asa e omul facut…”

De vreo doi – trei ani incoace, imi e dat sa cunosc o multime de oameni care s-au constituit – sau urmeaza sa se constituie – intr-o adevarata categorie sociala. Intr-un cuvant, ei se numesc „necumpatati”. Nu faceti greseala sa credeti ca ma refer la cumpatare, ca la abstinenta de la ceva (bautura, femei etc), ci doar la a nu merge mai departe decat este potrivit, la a nu te intinde mai mult decat iti este patura…

Acum cateva secole, marele Will, stiti care, Shakespeare, talentatul acela monumental, care a facut arta din viata si viata din arta,  a spus tot, intr-o exprimare, pe cat de scurta pe atat de cuprinzatoare: „Sa ai mai mult decat arati, sa spui mai putin decat stii, sa imprumuti altora mai putin decat ai, sa mergi mai mult calare decat pe jos, sa inveti mai mult decat sa dai crezare, sa tii mai mult decat arunci, sa lasi incolo bautura si femeia, sa stai acasa, si vei avea mai mult de suta la suta castig”.

Cam asta ar fi definitia unui om cumpatat. Desi, daca ne chinuim sa gasim un om care sa indeplineasca toate aceste conditii, va fi greu, foarte greu… Acum, vom ajunge la categoria „necumpatatilor”. Adica a acelora care se intind mai mult decat ii tine patura.

Nu abordam subiectul, daca chiar ieri nu asistam la o scena. Un tip astepta de la alt tip sa-i plateasca o factura. Nu conteaza valoarea, desi erau bani destui. Conteaza ca datornicul promitea de vreo 3 – 4 saptamani ca va achita factura „maine”. Au trecut vreo 30 de „maine”. Asta care trebuia sa primeasca banii, promitea si el altora ca le da „maine” si, implicit, risca sa se faca si el de rahat. Aia poate promiteau si ei altora. Si tot asa…

Spre deosebire de banci, care-ti dau imprumut o umbrela cand e vreme frumoasa si ti-o cer inapoi cand ploua de se rupe cerul, imprumuturile dintre oameni sunt cu totul altceva. De aia se spune ca, daca vrei sa pierzi un prieten, da-i bani imprumut. Desi altii zic ca, daca n-ai datorii, n-ai prieteni…

Hiba e ca, asa cum va spuneam mai sus, asa e omul facut: cand ii dai, ii fata vaca, daca-i ceri, ii moare vitelul!

Ciudat animal e omul…