O actiune in forta a politistilor din localitatea Petrila s-a soldat in cateva ore cu mai multi hoti prinsi in flagrant dar si capturarea unui urmarit general.
Razia a avut loc in week-end iar oamenii legii au vrut sa-i descurajeze in special pe hotii care opereaza pe platformele miniere din localitate. In plus, politistii din Petrila aveau inregistrate pe parcursul ultimelor saptamani mai multe furturi din autoturisme si in urma raziei au reusit sa destructureze reteaua de hoti.
„A avut loc o actiune de prevenire a actelor antisociale, am derulat activitati in zona Cap de Linie – Lonea pentru a depista persoanele certate cu legea. Pot sa va spun ca am avut o serie de furturi din auto in decursul catorva saptamani de zile si acum avem un cerc de suspecti pe care i-am adus la sediul politiei pentru cercetari. Avem probe ca sunt autorii acestor infractiuni. Totodata am executat un mandata de executarea pedepsei cu inchisoarea, era o persoana data in consemn si am reusit localizarea si retinerea persoanei care a fost dusa spre Penitenciarul Barcea”, a declarat, comisarul Ovidiu Zaharie, sef Politia Petrila.
Politistii petrileni au prins in flagrant si un „magnet” (foto) care tocmai daduse o lovitura la mina Lonea. Barbatul s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat. ªeful Politiei Petrila mai spune ca va face ori de cate ori este nevoie, chiar lunar sau bilunar, astfel de razii pentru a-i tempera pe interlopi.
Maximilian Ganju