Cateva sute de oameni traiesc ca-n pestera, impreuna cu copiii lor, intr-un cartier din Petrosani. Unii nu au mai avut lumina in casa de 8 ani si asa au trait in garsonierele pline de igrasie, proprietatea primariei din Petrosani, in toti acesti ani.

toti si-au improvizat cate ceva ca sa aiba lumina si spun ca isi spala rufele la alte rude. Tot acolo incarca si bateriile de masina cu care isi alimenteaza instalatiile improvizate de iluminat. In astfel de conditii traiesc oameni bolnavi cu pensii ce depasesc putin  200 de lei si care, pentru a avea curent electric, ar trebui sa plateasca sume foarte mari.

„Ne-a cerut 1.200 de lei ca sa faca bransamentul de afara pana in locuinta. De unde sa am eu banii astia? Am o pensie de 300 de lei si nu am curet in locuinta de 8 ani. Numai eu stiu cum a trecut iarna asta”, spune un barbat, pensionar.

In blocul nr 2 de pe strada Saturn, din Cartierul Aeroport, locuiesc zeci de familii, iar unele cu copii mici se inghesuie in cativa metri partrati de intuneric. “Iarna aveam zapada pana sus la geam si cum aprindeam lumanarile, parca eram in cavou. Mai lipsea moartea sa ne ia, ca nu mai era mult”, spune o alta femeie. “Iarna trecuta mi-am dus copiii la rude, acum stau cat e ziua de lunga, afara si seara ascultam un radio pe care il alimentam de la o baterie de masina. Lumina am de la lumanari si de la o lanterna, care o incarc de la prieteni. Atat si asa imi cresc aici 3 copii”, afirma si o alta locatara a blocului.

Marea majoritate a locuintelor apartin de primarie si distribuitorul de enrgie electrica a scos contoarele pe scara, dar fiecare locuinta trebuie sa suporte costul racordurilor pana inuntru, iar oamenii spun ca nu isi permit asta. “Nu am de unde. Eu am un ajutor de 100 de lei si nu am bani sa platesc. In iarna am ajuns sa triiesc numai in spital, ca mereu mi s-a facut rau. Sunt cardiaca si stiu vecinii cat de des a venit salvarea aici”, afirma o alta femeie din bloc.

Pentru acesti oameni nu se gasesc solutii, iar administratia locala a platit doar bransamentul pana la bloc si atat. De o jumatate de an, oamenii au stat asa, in timp ce altii nu au reusit sa-si achite facturile de 8 ani de zile si de atunci au stat in intuneric.

Diana Mitrache