Lansarea candidatilor PNL la Consilul Local, Primaria Petrila si Consiliul Judetean, care a avut loc la Casa de Cultura ”Ladislau Schmidt” Petrila, a fost dezamagitoare chiar si pentru liberali. Liberalii din Valea Jiului nu s-au inghesuit la lansarea candidatilor PNL Petrila, o treime din sala de spectacole a Casei de Cultura ”Ladislau Schmidt” ramanand goala.
Invitatii au fost facute tuturor organizatiilor dintre Jiuri, dar numarul participantilor din fiecare filiala a fost mic, iar promovarea evenimentului in localitate a fost anemic.
Liberalii de la judet au fost disciplinati si l-au insotit pe candidatul pentru sefia consiliului judetean, Mircea Ioan Molot, astfel Constantin Ramascanu, lansat in cursa pentru functia de primar al Petrilei, avand parte, printre altii, de sustinerea deputatului Bogdan Tampau, de proaspatul liberal, fost PDL, senatorul Dorin Paran, de primarul Simeriei, Petru Paun Jura – om al locului, mai precis din Jiet.
Printre cei care au fost invitati pe scena pentru sustinerea candidatilor a fost si fostul director general al Companiei Nationale a Huilei, Ilie Balanescu, care, spuneau gurile rele aflate in sala, nu a aparut acolo din dragoste pentru liberali, ci pentru a-si sustine un membru al familiei aflat pe lista consilierilor locali.
Din tiparele discursurilor electorale, ce pareau obosite din cauza tonalitatilor plate, fara ”zacul” care face sa ajunga mesajul la alegator, s-au desprins doua atipice – care faceau
trimiteri la radacini, la locuri natale, locuri ce contureaza caractere, care au facut sa se asterna tacerea in sala.
Dupa prezentare, invitatii au plecat fara sa mai astepte spectacolul care a urmat, bifand astfel inca o obligatie indeplinita fara tragere de inima.
Ileana Firtulescu