Sarbatorile de Paste au adus si o micsorare a „zestrei imobiliare” a cartierului Colonie. Probabil, pentru a pune pe masa un ou sau un cozonac, unii dintre locuitorii zonei si-au intetit atacurile asupra celor doua parcuri din zona si a „depozitului” de materiale de constructie amplasat in incinta fostei unitati militare.
Imobilul pe care primaria intentioneaza sa-l transforme in bloc de locuinte sociale a mai pierdut un pic din inaltime, riscand sa dispara (cu totul) pana cand edilii locali vor primi avizul si banii necesari pentru reamenajarea acestuia. „Din pacate, nu putem asigura paza la acest obiectiv asa ca furturile continua in ritm sustinut. Noi am depus documentatia solicitata pentru obtinerea fondurilor necesare transformarii cladirii intr-un bloc de locuinte sociale si asteptam sa ne vina un raspuns”, a precizat Tiberiu Iacob – Ridzi, primarul municipiului Petrosani.
In ceea ce priveste cele doua parcuri din Colonie, unul a fost complet ras, chiar si de ultimul gram de fier, iar celalalt (amenajat cu 20.000 de lei) mai are doar 2 tobogane si un panou de baschet. Acestea au scapat pentru ca au in componenta mai mult material plastic decat fier… „Ne confruntam, nu numai in Colonie, cu acest fenomen de distrugere a mobilierului urban”, a mai spus Tiberiu Iacob – Ridzi.
Mobilierul urban din parcuri sau cladirile fostei unitati de vanatori de munte au inceput sa dispara dupa ce Politia Locala nu a mai putut asigura paza acestora, in urma reducerii de personal.
Mircea Nistor