Ploua afara, ploua si in primarie. Se intampla la Aninoasa, unde primarul si angajatii stau cu galetile in biroul unde picura apa din tavan. Nu-i nicio problema, afirma Ilie Botgros, ploaia este semn de bogatie. Cate-un pic, cate-un pic, pic-pic prin tavanul de la primarie fix in birou la Nea’ Ilie
O vorba din popor spune ca la omul sarac nici boii nu trag sau ca si painea-i cade-n c…t. Aceste cuvinte se potrivesc intocmai pentru a descrie situatia de la primaria Aninoasa. Aceasta administratie locala, cea mai saraca din Vale, dupa ce ca nu dispune de prea multi bani, acum mai are de furca si cu ploaia, la propriu. Angajatii primariei stateau ieri dimineata cu galetile in birou, pentru ca ploua prin tavan, iar asta nu oriunde, ci chiar in secretariatul primarului Botgros. Acestuia, insa, intr-o nota comica, opusa atmosferei mohorate de afara, nu i s-a parut un lucru de prea mare importanta faptul ca il ploua in birou prin acoperis. “Si ce, e o noutate asta?! Ploua si la un gospodar acasa daca se intampla sa se sparga sau sa se deranjeze doua tigle. Asta este viata! O sa remediem aceasta problema in cursul zilei de astazi”,a declarat Ilie Botgros,
Se intampla si la case mai mari, mai adauga el. Si ce daca ploua, iar picaturile de apa cad intr-o galeata care sta pozitionata in mijlocul secretariatului, iar toata lumea care intra acolo trebuie sa se fereasca de apa sau macar sa nu dea peste galeata plina?! Oricum, tot raul spre bine, concluzioneaza el. “N-ati vazut ca si in Parlament ploua, asa ca nu este o noutate extrem de mare. Vezi, dom’le ce stire e ca ploua in primaria de la Aninoasa. Oricum, asta inseamna ca ploaia ne va aduce belsug”.
Luiza Andronache