În acest an se împlinesc 40 de ani de la data în care, în anul 1974, a fost datã în folosintã ªcoala Generalã Nr. 7 din Petrosani. Evenimentul va fi marcat în primãvara anului viitor, atunci când vor fi organizate o serie de seminarii si mese rotunde la care vor fi invitati sã participe atât elevii cât si pãrintii acestora. La manifestare vor lua parte si absolventii din anii anteriori. “Împlinirea celor 40 de ani de existentã a unitãtii noastre scolare reprezintã o mare sãrbãtoare pentru noi. Cu acest prilej vom organiza o sãptãmânã de activitãti în cadrul cãreia se vor derula seminarii pe temele “Învãtãmântul românesc, încotro?” sau “Învãtãmântul din Valea Jiului, raliat la cerintele europene”, pentru cã avem multe de spus în acest … mai departe