În discursul sau de receptie la Academia Românã din 5 iunie 1937, intitulat Elogiul satului românesc, poetul si filosoful român Lucian Blaga dezvolta de fapt metafora sã poeticã “vesnicia s-a nãscut la sat“ si argumenta cã satul românesc este „singura prezentã vie încã, desi nemuritoare, nemuritoare desi asa de terestrã, este unanimul nostru înaintas fãrã nume”. Ne întrebam astãzi dacã satul românesc mai trãieste, dacã mai respire, dacã mai este lumea de odinioarã…Este limpede cã satul românesc nu mai este astãzi tot ceea ce Lucian Blaga sau Liviu Rebreanu considerau cã este cu mai bine de 70 de ani în urmã, dar nici nu se poate spune cã nimic din ce a … mai departe
