N-aveti impresia ca – incet – incet – lumea e din ce in ce mai nebuna? Uitati-va in ochii oamenilor de pe strada. E o incrancenare, o stare de agitatie continua, priviri pierdute, ganduri nedescifrabile. Sau ca muntii, sau urla ca descreieratii… Daca incerci sa stai de vorba cu ei, te privesc, dar parca se uita prin tine…
Este un fenomen de alienare, a carui cauza nu poate sa fie decat una – grijile. Asta ne omoara pe noi – grija zilei de maine, saracia si rautatea.
Toate astea duc la suicid. Dar, intrucat traim in alte vremuri, mai evoluate, nu mai e la moda sa-ti tai venele cu lama de barbierit. Nici sa iei un pumn de distonocalm. Nici sa bei verde de Paris, nici sa-ti pui de gat latul de cordelina…
Acum, cauza celor mai multe decese ar fi congestia cerebrala. Mai pe romaneste, iti plesnesc venele in cap! Daca nu dai ortu’ popii, mai ai sansa de a ramane precum o „leguma”. Ca sa-i mai chinui si pe altii, care, la randul lor, chinuindu-se cu tine sa dea si ei in balbaiala…
Nu, n-are rost sa mai divagam, lumea e nebuna. si noi suntem „ca lumea”. Desteptii astia cosmopoliti ii zic „stress”. Cred ca de-aici am preluat si noi – romanii – expresia „a dat strechea-n el”…
Daca stau sa ma gandesc (desi, in ultima vreme mi se intampla mai rar, sa nu dea strechea-n mine!) mai bine sa fii un nebun fericit, decat un om normal care – gandind, uitandu-se lucid la ce se intampla in jurul lui – cade in depresie.
Este indeobste cunoscut ca nebunii (in nefericirea lor) sunt, de fapt, tot timpul fericiti. In lumea lor, universul acela virtual, nu se face politica, nu se taie pensii si salarii, nu creste pretul benzinei si nici al oualor, nu-ti vine factura la intretinere. Ei nu stiu nici de Iliescu, Basescu, Frunzaverde, Ponta, Antonescu, Vanghelie, Boldea, Elena Udrea sau Roberta Anastase, de Dan Diaconescu, de Vadim, sau de Gigi Becali. Ei insisi se cred Bismark, sau Napoleon, ei se cred reincarnarea lui Iisus, sau a lui Iuda. Fereasca Dumnezeu sa-i contrazici…
… De ce am facut aceasta (cam lunga) dizertatie? Iaca de ce. La „studioul de iluzii pierdute” de la Zam, un vizitator care statea pe banca este inoportunat de un „glumet”. „Da, ba, si tu, o tigara!” „Nu fumez!” Se mai plimba nebunul un pic si vine iar. „Dar doua tigari nu poti sa-mi dai?. Milos, vizitatorul (om normal, de altfel) se duce si cumpara un pachet de tigari. Incearca sa i-l dea fericitului, dar asta se uita lung la el. „Ce e cu asta?”. „Pai, n-ai cerut o tigara?”. La care „genialul” i-o reteaza sec: „Du-te, ba, de-aci, ca eu nu fumez!”
Intamplarea e reala. Mi-a povestit-o un amic de-al meu (Om serios, tocmai s-a insurat – casa de piatra! – si urmeaza sa fie si tata!). Fiindca mie-mi place sa fumez (urata boala, nu faceti asa ceva!) v-am povestit-o si dumneavoastra.
Dincolo de livrescul, grotescul sau burlescul situatiei (luati-o cum vreti!) va invit sa va puneti, asa in gand, o intrebare. Oare, daca tot ce era anormal acum a devenit normal, ce era firesc, acum e nefiresc, nu cumva a turbat lumea? Iar noi, astia care facem parte din lumea asta, mai suntem „ca lumea”?
Mircea BUJORESCU
