PSD Petrosani sustine ca inca nu poate face public numele candidatului la Primaria Petrosani, intrucit nu au centralizat inca toate datele sondajului desfasurat in ultima perioada. Singurul lucru cert este ca la Petrosani se va candida pe liste comune.

”Vineri am avut o intalnire la Deva si am stabilit care sunt organizatiile unde se va merge pe liste comune. Cat despre intelegerea de la Petrosani ce pot sa spun? Mici probleme apar, ca in fiecare alianta, dar avem un tel comun. Daca exista maturitate politica, vor putea fi rezolvate toate nelamuririle. La inceputul acestei saptamani vom face publice numele candidatilor”, a declarat, pentru Cronica Vaii Jiului, liderul PSD Petrosani, Ioan Rus.

El mai spune ca in ultima perioada, deschiderea oamenilor catre social-democrati este una mare si ca isi doreste o campanie curata, fara jigniri si… fara caini care sa atenteze la siguranta afiselor de campanie. ”Am avut un raport la nivelul judetului Hunedoara si din iunie anul trecut, din 470 de oameni inscrisi in PSD, 350 s-au inscris la Petrosani. Am zis ca pana la alegeri vreau sa am o echipa de 1.000 de oameni si asa va fi. Imi mai doresc o campanie curata, bazata pe corectitudine, pe dezbateri. Si as mai vrea sa ne punem afisele pe panouri mari, nu pe toate gardurile si tevile, sa urineze si cainii pe fetele noastre, ca asta nu e campanie”, a precizat Ioan Rus.

Anamaria NEDELCOFF