Un barbat de 50 de ani a murit, luni la pranz, strivit de ratrak-ul din Parang. Din primele date reiese ca omul ar fi condus utilajul, dar cei din munte l-au gasit la cativa metri distanta de utilaj si, cel mai probabil, omul a murit strivit de acesta. O alta varianta luata in calcul ar fi si aceea ca barbatul repara ceva la utilaj, iar acesta l-a surprins. Cei care l-au vazut au sunat imediat la 112 si salvamontistii au fost primii care au intervenit, apoi un echipaj SMURD, care a incercat resuscitarea sa, insa, fara succes. Si jandarmii au ajuns la fata locului pentru a lua masurile de securizare a zonei.
„Jandarmii montani au inconjurat imediat locul in care s-a petrecut accidentul si l-au izolat. Din primele date, reiese ca omul era chiar soferul utilajului si, cel mai probabil, a fost strivit de ratrakul, care a scapat de sub control. Noi am demarat o ancheta si vom stabili cum s-a petrecut evenimentul”, a declarat Nicolae Raducu, purtator de cuvant al IJJ Hunedoara.
Echipajul SMURD a ajuns imediat in munte, iar ajutati de salvamontisti, au incercat resuscitarea victimei, insa, fara succes.
„Din cate am aflat, barbatul era angajat la Vila Parang si tot al lor era si ratrakul. Victima a fost gasita la aproximativ 7, sau 8 metri de locul in care se afla ratrakul, in apropiere de Vila Parang. Un echipaj al politiei se afla la locul incidentului si face cercetarile”, a declarat Marian Popescu, city manager al municipiului Petrosani.
Deocamdata nu se cunosc amanunte cu privire la acest accident mortal, dar un echipaj de criminalisti au urcat vineri la pranz in Parang pentru a face cercetarile de rigoare.
Trupul neinsufletit al barbatului a fost transportat la morga Spitalului de Urgenta din Petrosani, unde i se va face autopsia, pentru a se stabili cu exactitate cauza mortii.
Diana Mitrache