Au parcat anul trecut si nu si-au mai miscat masinile de luni de zile. Cativa soferi au uitat pur si simplu sa-si deszapezeasca masinile, iar acum acestea incurca traficul in plin centrul orasului Petrosani. Autovehiculele sunt abandonate de cateva luni si nimeni nu s-a sinchisit sa le mute. Mai mult, zapada care a fost indepartata de pe carosabil s-a strans in jurul lor, iar acum sunt pur si simplu tinute intr-un bulgare de gheata murdara.

Se pare, insa, ca proprietarii lor nici nu mai au nevoie de ele. Cele doua masini sugruma traficul din zona Teatrului Dramatic I.D Sirbu din Petrosani, intr-un loc in care administratia locala a investit bani pentru modernizarea arterei rutiere si a finantat iluminatul ornamental al cladirilor, insa, firma care detine masinile nici nu are de gand sa le scoata dintre gheturi, desi parcarea este aproape goala. „Muncitorii de la deszapezire au curatat artera, dar nu au putut sa dea toata zapada din jurul masinilor. Ei si-au facut datoria asa cum au putut, insa, mai sunt si astfel de situatii. Sa speram ca se incalzeste si se va topi zapada”, spun cei de la salubritate.

Pana acum nici un proprietar de masini nu a fost amendat din cauza ca si-ar fi abandonat autovehiculul pe domeniul public, desi, astfel de cazuri sunt peste tot si incurca circulatia, insa, in Petrosani nu exista nicio firma care sa se ocupe de ridicarea masinilor parcate ilegal.

Diana Mitrache