Dupa „momentul Decembrie 1989” cu totii am sperat ca Romania va reintra pe fagasul normal si vom redeveni ce am fost in perioada interbelica. Nimic mai fals!
Cameleonii politici s-au colorat din rosii in toate culorile curcubeului dar naravurile au ramas aceleasi. La fel si nepriceperea sau mai bine zis dezinteresul (in afara, bineinteles, de interesul propriu) in conducerea destinelor natiei romane. In acest timp, Tara a mers din rau in mai rau, devenind o simpla piata de desfacere pentru firmele din vest. Singurul lucru cu care ne-am putea lauda ar fi intrarea in NATO si UE, dar acesta ar fi venit de la sine pentru ca a fost motivul pentru care romanii au fost „revolutionati”. Nu de alta dar vesticii aveau nevoie de resursele materiale sau minerale si forta de munca din Est dar si de mutarea gardului de protectie cat mai departe de ei… Doua simple cifre pot fi dovada a ceea ce s-a petrecut in Valea Jiului in ultimii 22 de ani. Acestea sunt 55.000 si 8.000. Adica numarul celor care munceau in minerit in 1990, respectiv in 2012. Iar viitorul nu se anunta deloc mai roz pentru ca se pregatesc noi disponibilizari si inchideri de mine.
Dupa primele disponibilizari mineresti, de la debutul carora s-au implinit, in septembrie anul trecut, 15 ani si in urma carora aproape 20.000 de mineri au renuntat la un serviciu sigur, Guvernul Romaniei a promis lansarea unui numar impresionant de „oportunitati” pentru miile de proaspeti someri (in 1997) din Valea Jiului.
Pentru inceput, „Valea Plangerii” a fost declarata „zona speciala”, ocazie cu care micii afaceristii locali s-au transformat in marii oameni de afaceri de astazi, din unele afaceri mai mult sau mai putin legale. Mai apoi, pentru a-i ajuta tot pe fostii mineri si a le gasi un loc de munca, cineva „de sus” a venit cu o alta idee stralucita si anume aceea de a construi prin Valea Jiului autostrazi peste autostrazi sau hidrocentrale peste hidrocentrale, lucrari care ar fi trebuit sa „absoarbe” intre 5.000 si 7.500 de someri. Ce s-a realizat si ce nu s-a realizat din toate aceste proiecte „faraonice” stie astazi toata lumea. Adica nimic!
Dupa ce toate celelalte proiecte au cazut unul dupa altul, prin luna august a anului 1999 cuiva i-a venit ideea sa transforme Valea Jiului intr-un paradis turistic, odata cu demararea unui Program de Dezvoltare Locala prin Integrare Europeana, etapa I, proiect „Valea Jiului – Zona turistica”, proiect sprijinit chiar de catre primul ministru din acea vreme. Astfel, in urma cu 13 ani, Fundatia „Romania – Generatia Urmatoare” lansa in colaborare cu alte institutii mai mult sau mai putin centrale, un proiect de constituire a Companiei de Turism „Valea Jiului”. Printre co-fondatori se aflau „reprezentantii autorizati ai comunitatii locale si investitori reali in domeniu”.
Cat de autorizati si cat de reali au fost toti acestia se vede bine acum, la implinirea a aproape 13 ani de la demararea proiectului care a adus tot atatea locuri de munca pentru fostii mineri, cat si celelalte initiative ale guvernantilor de ieri si de azi. Nici Valea nu s-a transformat in „paradis turistic” si nici disponibilizatii nu s-au ales cu un loc de munca in sectorul turistic.
Una peste alta, dupa 22 ani de „proiecte futuriste”, zona a ramas intr-adevar una defavorizata (aveau ceva dreptate guvernantii in anul 1997 cand i-au pus aceasta pecete), iar fostii mineri, satui sa mai astepte mult-promisele locuri de munca au ales calea exilului, ajungand in prezent sa lucreze prin Italia sau Spania. Marturie sta reducerea numarului populatiei din Valea Jiului cu aproape 25.000 de locuitori in, doar, ultimii 10 ani…
Mircea Nistor
